Vlad Țurcanu, ales președintele Partidului Popular Românesc

  • 28 August 2019 11:47
Vlad Țurcanu, ales președintele Partidului Popular Românesc

Partidul Liberal Reformat și-a schimbat denumirea în Partidul Popular Românesc, iar președinte al partidului a fost ales jurnalistul Vlad Țurcanu. Decizia a fost luată ieri în cadrul congresului PLR.

Reprezentanta PLR Tatiana Potâng a declarat astăzi într-o conferință de presă că până în prezent nu s-a reușit unificarea forțelor unioniste, astfel încât s-au decis schimbări în statutul partidului, iar dezideratul formațiunii este reîntregirea neamului românesc.

Președintele Partidului Popular Românesc, Vlad Țurcanu a declarat că partidul va promova o politică pro românească echilibrată dar fermă, pentru a apăra interesele legitime ale populației majoritare. Totodată, el a anunțat că își dorește consolidarea unui un pol politic românesc distinct.

„Fără o relație cu România, în materie de politică externă, de proiecte economice, culturale, educaționale, de infrastructură, nu putem avea un parcurs fericit pentru R. Moldova, susține Vlad Țurcanu.”

Este alegerea Blocului ACUM de a avea o relație specială cu un partid prorusesc și neocomunist, dar este și dreptul populației R. Moldova de a nu accepta o asemenea construcție care nu corespunde aspirațiilor sale.

Partidul Popular Românesc va participa la alegerile parlamentare noi și la cele locale generale din 20 octombrie, iar în curând vor fi anunțate și candidaturile PPR.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău