Fiica interpretului Igor Cuciuc a murit subit. Tragedia s-a produs la Balul Bobocilor
-
16 Noiembrie 09:43
Fiica interpretului de muzică populară, Igor Cuciuc, a decedat vineri seara. Andreea, singurul copil al familiei Cuciuc, a murit în condiții deocamdată neclare, în timpul unei petreceri, transmite IPN.
Potrivit informațiilor publicate de colegii fetei pe rețele de socializare, Andreea ar fi petrecut alături de colegi la Balul Bobocilor, într-un local din sectorul Botanica al capitalei. Brusc Andreea s-ar fi simțit rău, iar colegii au chemat ambulanța.
„A decedat, nu avea respirație. După Balul Bobocilor ne-am dus să petrecem. Am dansat, ne-am distrat. Am ieșit afară și toți colegii erau în jurul Andreei. Colegii îi făceau respirație artificială. A venit apoi ambulanța. Medicii au încercat să o resusciteze, dar nu au reușit”, a menționat unul dintre colegii Andreei Cuciuc, student la colegiul „Ștefan Neaga”.
Andreea Cuciuc și-a început cariera muzicală de la o vârstă fragedă. A devenit cunoscută când a lansat împreună cu tatăl ei; Igor Cuciu, piesa „Îmi iubesc familia”.