Vitalie Ciobanu: Războiul „împinge” Republica Moldova în brațele Uniunii Europene mai repede decât ne-am fi imaginat (Revista presei)

  • 10 Martie 2022 09:26
Vitalie Ciobanu: Războiul „împinge” Republica Moldova în brațele Uniunii Europene mai repede decât ne-am fi imaginat (Revista presei)

Revista presei - 10 martie 2022.

Războiul „împinge” Moldova spre Europa, scrie Vitalie Ciobanu într-un comentariu pentru Europa Liberă. Amorțiți cumva din cauza războiului oribil purtat de Rusia în Ucraina, semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană de către președinta Maia Sandu i-a scos la suprafață pe toți adversarii statului de drept, pe toți inamicii reformelor, care se opun ieșirii noastre reale de sub influența rusească. Autorul atenționează că o diversiune „hibridă”, care să provoace o destabilizare internă la noi, cu revolte și ciocniri de stradă, poate fi oricând pusă în scenă de agenții de influență ai Kremlinului, de „coloana a 5-a”, cum li se spune în Moldova. Oricum, guvernarea trebuie să se gândească serios la niște scenarii alternative (dacă nu le-a elaborat deja!) pentru a consolida securitatea Republicii Moldova, în condițiile unui război în proximitatea granițelor noastre. Ce se cuvine făcut fără întârziere este blocarea tuturor surselor de propagandă rusești, care seamănă ură și vrajbă la adresa Ucrainei și a refugiaților ucraineni, care justifică sau relativizează invazia putinistă. La fel este nevoie de inițierea unor programe de informare amplă despre Europa, despre valorile europene. Moldovenii trebuie să știe că aderarea la Uniunea Europeană e un proces laborios pentru care trebuie să te mobilizezi, să faci reforme serioase, nu mimate, să corespunzi unor criterii, ca și aderarea la NATO de altfel, unde trebuie să ai hotare sigure și instituții puternice, imune la corupție și la „interferențe străine”. Și că spre deosebire de Uniunea Europeană, Rusia n-are nici un fel de pretenții în materie de stat de drept în raport cu „statele candidate”, nu-ți cere democrație, libertate de exprimare, respectarea drepturilor omului etc. ca să… vrea să te cotropească. Rusia lui Putin, ca și cea a predecesorilor lui, nu-ți cere decât obediență și renunțare la identitatea ta, la ființa națională. Războiul „împinge” Republica Moldova în brațele Uniunii Europene mai repede decât ne-am fi imaginat, conchide autorul.

30 de ani de la Războiul din Transnistria. Un precedent pentru războaiele Rusiei în spațiul ex-sovietic – titrează Veridica.ro, care publică un interviu cu fostul ministrul al Apărării, Viorel Cibotaru, analist politic și militar care a luptat în Războiul de pe Nistru, din 1992, dintre forțele moldovenești și cele paramilitare transnistrenene, ajutate de Armata a 14-a rusă. El a explicat pentru Veridica.ro care au fost premisele conflictului, rolul serviciilor speciale și al veteranilor ruși și că a  existat un plan de conservare a defunctei URSS în fostele republici unionale. „Ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova a fost parte a unei acțiuni de nesupunere față de procesele de destrămare a Uniunii Sovietice. Acestea erau dirijate dintr-un centru de coordonare format din ofițeri ai serviciilor secrete ale defunctei Uniuni Sovietice care continuau să funcționeze și care erau coordonate încă de la Moscova. Mai mult sau mai puțin, au fost aplicate aceleași scenarii peste tot - începând cu țările baltice, Ucraina, Republica Moldova, Caucazul – Armenia, Azerbaidjanul, Georgia – dar și unele republici din Asia Centrală.

Cei care efectiv controlează regiunea transnistreană – Sheriff – nu au nevoie de război, au nevoie de pace, titrează portalul Zona de Securitate. Regiunea transnistreană nu vrea război, iar pe acest segment nu se atestă nicio mișcare care ar putea fi îndreptată împotriva Ucrainei, susține fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, într-un interviu pentru Zona de Securitate. „Ei au nevoie de Republica Moldova prin tot ceea ce oferă Republica Moldova ca legalizare a afacerilor, ca acces pe piața europeană, ca acces la sistemul bancar internațional. Ei au nevoie de o Ucraină care funcționează ca stat și care e o țară prosperă, pentru că inclusiv pe acolo vin fluxurile comerciale, pe acolo vine și contrabanda pe care ei o fac. Și ei au nevoie de gazul rusesc gratuit din care ei fac bani și desigur 466 de km de hotar privatizat între ghilimele pe care-l folosesc pentru contrabandă. Asta toate sunt incompatibile cu războiul. Ei nu au nevoie de el. E altceva că pentru Putin mai puțin contează ce vor ei, la fel ce vrem noi sau alți care au vreo părere și nu au dreptul de a fi subiecți ai politicii mondiale”, a comentat Alexandru Flenchea. În acest context el atenționează că R. Moldova nu ar putea face față unui nou conflict militar. „Și atunci noi trebuie să investim în politic, în diplomație, în resurse diplomatice ca să prevenim războiul, nu să ne implicăm în război și să luptăm fără șanse de câștig.”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
23,29
Cer senin
Umiditate:62 %
Vint:5,66 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
13
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău