VIDEO | Un membru al organizației criminale „Patron”, cercetat penal pentru contrabandă cu pietre prețioase „Moissanite”
-
09 Iunie 2023 11:58
Un bărbat de 37 de ani, membru al organizației criminale „Patron”, este cercetat penal pentru contrabandă cu pietre prețioase, se arată într-un comunicat al IGP.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI au stabilit că la sfârșitul anului 2022 suspectul ar fi introdus în Republica Moldova pe cale de contrabandă bijuterii - piatră prețioasă „Moissanite”.
La 7 iunie curent, în raionul Orhei, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, au efectuat percheziția corporală, cât și în automobilul bănuitului, unde a fost depistată și ridicată o piatră prețioasă identificată ca „Moissanite„ cu dimensiuni 87,50/24,15 mm, 1941 carat, precum și certificate de evaluare a pietrei prețioase în care era specificată valoarea estimativă de 12.000.000 de dolari SUA.
Atât piatra cât și documentele urmează a fi expuse expertizării pentru a stabili veridicitatea acestora.
Suspectul este cercetat penal în stare de libertate, iar conform legislației acest riscă de la 3 la 10 ani privațiune de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.