VIDEO | Un avion rusesc de pasageri a aterizat în flăcări la Moscova. Cel puțin un mort

  • 05 Mai 2019 20:45
VIDEO | Un avion rusesc de pasageri a aterizat în flăcări la Moscova. Cel puțin un mort

Un avion rusesc Suhoi al Aeroflot a aterizat de urgență duminică pe aeroportul moscovit Sheremetyevo, din cauza unui incendiu la bord, a anunțat agenția rusească Interfax, preluată de Reuters.

Agenția TASS anunță, citând surse, că o persoană și-a pierdut viața în acest incident aviatic.

Potrivit agenției Ria Novosti, care citează un oficial rus, la bordul aeronavei erau 78 de pasageri, toți fiind evacuați. Oficialul citat a raportat de asemenea un număr de cinci răniți.

Televiziunea rusească de stat a prezentat imagini cu avionul în flăcări.

După decolare, "avionul a încercat o aterizare de urgență, nu a reușit prima oară și, a doua oară, trenul de aterizare a lovit solul, apoi botul avionului, și a luat foc", a declarat o sursă pentru Interfax.

Potrivit unei alte surse din serviciile de salvare citate de agenția TASS, "mai multe persoane au fost rănite". Au fost trimise mai multe ambulanțe iar pasagerii avionului erau evacuați.

Imaginile prezentate de televiziunile rusești arată o impresionantă coloană de fum ridicându-se din avion. Alte imagini arată un avion în flăcări în timp ce încearcă să aterizeze.

Avionul, un Superjet-100, urma să efectueze o cursă spre Murmansk (nord). Agenția Ria Novosti vorbește despre o problemă electrică ce ar fi cauzat incendiul declanșat în zbor.

Sursa: HotNews.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău