VIDEO | Ucraina are propria rachetă de croazieră cu rază lungă și a fost testată cu succes, anunță Zelenski. Flamingo poate lovi la 3.000 de kilometri

  • 21 August 21:10
VIDEO | Ucraina are propria rachetă de croazieră cu rază lungă și a fost testată cu succes, anunță Zelenski. Flamingo poate lovi la 3.000 de kilometri Rachetă Flamingo, într-o fabrică secretă Fire Point din Ucraina, 14 august 2025. FOTO: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a testat o rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, cunoscută sub numele de Flamingo, dezvoltată pe plan intern, care poate lovi ținte la 3.000 de kilometri (1.864 mile) distanță și a afirmat că producția în serie ar putea începe în timpul iernii, scriu joi AFP, The Kyiv Independent și Interfax-Ucraina.

„Racheta a fost testată cu succes. În prezent, este cea mai performantă rachetă a noastră – poate zbura 3.000 de kilometri, ceea ce este semnificativ”, a spus el în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, care a avut loc miercuri, 20 august, transmite HotNews

El a adăugat că Ucraina se așteaptă să aibă mai multe rachete până în decembrie anul acesta, producția în serie fiind programată să înceapă până în februarie 2026.

Deținerea propriilor rachete cu rază lungă de acțiune ar putea schimba radical situația Ucrainei în eforturile sale de a submina, în spatele liniilor inamice, mașinăria de război a Rusiei, notează publicația de la Kiev citată.

„Până în decembrie, vom avea mai multe. Iar până la sfârșitul lunii decembrie sau în ianuarie-februarie, ar trebui să înceapă producția în serie”, a spus președintele ucrainean.

Compania ucraineană Fire Point conduce dezvoltarea rachetei Flamingo. Irina Terekh, șefa producției companiei, a declarat pentru agenția de presă The Associated Press (AP), într-un articol publicat pe joi, că în prezent se produce o rachetă Flamingo pe zi, cu planuri de a crește producția la șapte pe zi până în octombrie.

Racheta Flamingo a fost dezvăluită public pentru prima dată pe 17 august, când fotojurnalistul Efrem Lukatsky de la (AP) a publicat o fotografie cu aceasta. Ulterior au fost publicate și imagini video din interiorul fabricii de producție.

Armele cu rază lungă de acțiune produse intern sunt de o importanță crucială pentru strategia de apărare a Ucrainei, întrucât partenerii occidentali au întârziat livrarea de armament adecvat în contextul intensificării atacurilor și ofensivei rusești. Unele arme cu rază lungă de acțiune au fost furnizate Ucrainei cu restricții privind utilizarea lor pe teritoriul rus.

În noiembrie 2024, Zelenski a anunțat că Ucraina a produs primele 100 de rachete.

De atunci, Ucraina a continuat să crească producția internă de arme. Zelenski a declarat pe 16 aprilie că peste 40% din armele utilizate pe linia frontului sunt acum produse în Ucraina, inclusiv peste 95% din dronele utilizate pe câmpul de luptă.

În iunie, presa ucraineană a scris că racheta balistică cu rază scurtă Sapsan, produsă tot pe plan intern, a trecut cu succes testele de luptă și se află în proces de producție în serie.

Zelenski a dezvăluit anterior că Ucraina a dezvoltat o altă armă internă, racheta-dronă hibridă Palianytsia.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău