În una din sălile clădirii în care se află biblioteca din satul Pelivan, situată la câțiva metri de primărie, câțiva copii adunați de îndrumătorul artistic al casei de cultură, Zinaida Cupcea, repetă versuri de Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Grigore Vieru… Se pregătesc de spectacolul dedicat Zilei Independenței și Sărbătorii Limbii Române.

Am primit în dar de la bibliotecara Tatiana ”Istoria satului Pelivan”, o monografie a localității semnată de istoricul Gheorghe Maxian Deladolna și fostul primar al localității Grigore Barbu, după care am pornit împreună cu primarul Ion Gamarț către casa mătușei Maria Guțan. Are 86 de ani, de aceeași vârstă cu satul Pelivan, și vrem să aflăm de la ea istoria acestei localități.

Drumul de la Primărie spre casa mătușii Maria trece prin preajma unui lac în care se oglindește cerul cu câțiva nori răzleți, al unei dimineți fierbinți de mijloc de august, și sălciile plângătoare de pe margine. Dincolo de lac, pe un vârf de deal, se înalță biserica ”Acoperemântul Maicii Domnului” din localitate construită la începutul anilor 90.

În ”Casa Mare”, în prezența nepotului stabilit în Constanța venit în vizită, și a celor doi din 7 strănepoți pe care îi are, Mătușa Maria pare o carte deschisă, cu coperți îngrijite și pagini îngălbenite de vreme în care s-au adunat atâtea amintiri fericite, dar și atâta drama… Război, foamete, nevoi…

”Părinții mi-au povestit cum în anul 1932 a venit aici un ministru și a dat locuri de casă. Asta pentru că în 1923 a fost o inundație iar în 1932 s-a repetat. Când a văzut că atât de des vin nenorocirile peste locuitori, Ion Pelivan a hotărât să îi mute și să le facă alt sat nou, să îi scoată din mlaștină. Tatăl meu a luat parte când s-au împărțit locurile de casă, a fost inginer cadastral. Fiecare om a primit zece ari de pământ. Mi-a povestit cum au făcut drumurile drepte. Așa sat ca la noi, nu bogat, dar aranjat, nu mai există în raionul Orhei. Cu străzi drepte, largi. A fost un om, cred, foarte așezat la minte, de a făcut el așa sat frumos. După ce s-au retras apele, imediat oamenii au venit aici și și-au făcut colibe. Au trăit în colibă la început, pentru că nu era nimic. Nici apă, nici fântână. Socrul meu care a trăit unde locuiesc acum  a făcut fântână, au săpat-o cu mâinile și s-a păstrat până astăzi. Le spun copiilor că această fântână trebuie să fie monument istoric. Pentru a o păstra am făcut o mica răstignire. M-am gândit că în acest mod nu se va încumeta nimeni să acopere fântâna. Dar cât voi trăi eu nu are cum să o acopere nimeni”, îmi spune cu voce hotărâtă mătușa Maria, care îmi mai povestește și cum oamenii au construit împreună, în vara lui 1932, casele viitorului sat Pelivan.

”Oamenii se ajutau. Puneau valce, un fel de scânduri, muiau țărână și mestecau cu paie. Puneau un rând la unul, a doua zi mergeau la moș Gavrilă, un rând, a treia zi din nou la noi, după care iar la moș Gavrilă. În două trei săptămâni au ridicat casa. De la început satului nou i s-a spus Pelivan. I se mai spunea și Mitocul Nou, pentru că de fapt așa ar fi trebuit să fie. Dar după ce s-a înființat primăria s-a numit oficial Pelivan. În perioada sovietică, după ce s-a făcut colhozul, îi spunea Primăria Luceafărul.

Chiar dacă au trecut mai bine de șapte decenii de la război și foametea organizată de regimul sovietic, amintirile mătușii Maria sunt încă strâns legate de tragediile la care au fost supusă populația din stânga Prutului.

”Nu ploua și nu s-a prea făcut pâinea. Iar ce am avut vechi, au venit câte un reprezentant de la raion, apolnomocinîi, și au luat câte un om din sat de la noi și mergea și mătura de la fiecare casă fiecare fir de grâu să nu aibă ce mânca. Nu am să pot uita asta niciodată. Mergeam cu vaca la cireadă, că tatăl nostru a fost vrednic om și ținea vacă și noi am supraviețuit cu vaca,  mergeam și vedeam pe drum cum mergea pe drum câte un om precum sunt câte o muscă din cele otrăvite. Se prăvălea și cădea în drum iar până reveneam era deja mort. Mureau oamenii, ca muștele. Nu avea nici cine să le sape groapa, așa erau oamenii de bolnavi”.

La începutul anilor 90 când în spațiul din stânga Prutului populația a început să își revendice drepturile strămoșești, locuitorii din Pelivanul de altă data au cerut revenirea la denumirea localității din perioada interbelică. La 14 februarie 1990, la o adunare sătească, localnicii semnează un demers privind revenirea la denumirea istorică a satului – Pelivan.  

” În componența sovietului sătesc Luceafărul intră satele Mitocul Nou și Luceafărul cu populația totală de 2551 oameni (…) Satul Mitocul Nou e numea așa din anul 1945, în loc de denumirea istorică Pelivan, care a fost întemeiat în 1932 când locuitorii satului au suferit o mare inundație. Adresându-se Guvernului, să li se deie loturi de pământ pentru construcții în altă parte, la fața locului a venit ministrul Ion Pelivan, care, clarificând situația, a fost de acord, să li se deie loturi anume aici unde au droit țăranii, pe terenul unde asflă astăzi Mitocul Nou și Luceafărul. Ca semn de recunoștință pentru acest om, care i-a ajutat să își resolve problemele lor, țăranii au numit noua localitate Pelivan ” se arată în demersul Sovetului sătesc.

La 22 ianuarie 1992 Parlamentul R. Moldova aprobă, printr-o Hotărâre, schimbarea denumirii mai multor localități printre care și cea a satului Pelivan.  

Un sat cu oameni frumoși și receptivi, așa descrie localitatea pe care o conduce primarul Ion Gamarț. El intenționează să înființeze un muzeu al satului în care localnicii, dar și străinii să afle din istoria localității.

”La marginea satului, chiar pe traseu, sunt câteva case dintre primele care au fost construite aici în anii 30, ne gândim să le transformăm într-un muzeu al satului, muzeu cu ogradă și care să reprezinte începuturile formării satului Pelivan”, a declarat Ion Gamarț.

Participant activ la adunările naționale, la 27 de ani de la obținerea independenței R. Moldova, primarul Ion Gamarț se declară dezamăgit de prezent:

”Ce aspirații am avut atunci, ce așteptări am avut atunci, și astăzi, după atâția ani, sunt dezamăgit. Explicația o văd doar una: interesele Rusiei în această bucată de pământ”. Ion Gamarț speră că după înfrățirea localității Pelivan cu satul Cudalbi din județul Galați și orașul Alba Iulia, să reușească să implementeze mai multe proiecte comune de dezvoltare.

În primăvara anului 2015, în cadrul unei ceremonii solemne, a fost dezvelit  în preajma primăriei din localitate un bust al lui Ion Pelivan. La ceremonie a participat și un strănepot al omului politic.

Ilustru om politic, diplomat și un aprig luptător pentru românism în spațiul din stânga Prutului, Ioan Pelivan este considerat părintele Mișcării de Eliberare Națională a Românilor din Basarabia și unul dintre cei mai mari militanți pentru România Mare. Dincolo de meritele politice, Ioan Pelivan a fost un om de mare cultură,  care a înțeles că basarabenii au nevoie de consolidarea spiritului național, de educarea identității, culturii și istoriei naționale, depunând eforturi și prin activitatea sa publicistică, susține istoricul Ion Negrei, unul din cei trei autori ai monografiei ,,Ioan Pelivan – părinte al mișcării naționale din Basarabia”:

”Ioan Pelivan a fost un nume de referință în întreaga Mișcare de Eliberare Națională de la începutul sec. al XX-lea, și a dus cauza românilor basarabeni, alături de Pan Halippa, pe parcursul întregii sale vieți. El a fost acela care a elaborat concepția Mișcării de Eliberare, nu de renaștere ci de eliberare, care consta în ruperea de la Imperiul Rus, într-un context favorabil și revenirea la spațiul național românesc de unde fusese desprinsă Basarabia la 1812. Acest context favorabil s-a ivit după revoluția democrată din februarie 1917. În acest context Pelivan cumulează toate energiile naționale în Partidul Național Moldovenesc, în Mișcarea de Eliberare, în Sfatul Țării, atât de pe scenă cât și de după cortină a putut dirija acest proces de eliberare națională. Pelivan este acela care duce cauza românilor basarabeni și mai departe prin participarea la Conferința de Pace de la Paris. Obține recunoașterea internațională a Actului Unirii din 27 martie 1918 de la Chișinău”, a declarat Ion Negrei.

Născut în satul Răzeni județul Lăpușna, astăzi raionul Ialoveni, la 1 aprilie 1876, Ion Pelivan a fost primul Ministru de Externe al Basarabiei, deputat în Sfatul țării și Ministrul Justiției în Guvernul României Mari. A avut o moarte martirică.  ”Într-o celulă sordidă și supra-aglomerată din închisoarea ungurească Sighet, murea, măcinat de boli, bătăi și inaniție, la 78 de ani, un adevărat martir al Basarabiei și unul dintre cei mai mari eroi necunoscuți ai României: Ioan Gheorghe Pelivan (”MARTIRII BASARABIEI. Ioan Pelivan, ucis de ocupanții bolșevici ai României pentru că a înfăptuit Unirea”, basarabia-bucovina.info, martie 2015)

Autor: Ina Guțu