VIDEO | Organismele europene de reglementare au aprobat vânzarea primei inimi complet artificiale
-
24 Decembrie 2020 18:05
Acțiunile companiei franceze Carmat SA au înregistrat joi cea mai mare creștere din ultimii șapte ani, după ce compania a primit aprobarea de a vinde prima inimă complet artificială din Europa, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
n jurul orei 11.29 a.m., acțiunile Carmat înregistrau o creștere de 34% la bursa de la Paris, după ce anterior au crescut cu până la 50%, cel mai mare salt înregistrat pe parcusul unei singure zile după luna mai 2013. De la începutul anului și până în prezent, acțiunile Carmat au crescut cu 66%, cee ce conferă companiei o valoare de piață de aproximativ 407 milioane de euro.
Miercuri firma franceză a obținut marcajul CE pentru inima sa artificială, ceea ce înseamnă că acum Carmat poate să își vândă produsul în Uniunea Europeană ca o punte pentru transplanturile de inimă.
Chirurgul cardiac francez Alain Carpentier i-a propus industriașului Jean-Luc Lagardere dezvoltarea unui inimi artificiale în anul 1993. Lagardere a decis să pună câteva laboratoare și ingineri de la compania sa producătoare de rachete Matra la dispoziția lui Carpentier și de-a lungul anilor proiectul s-a extins, inclusiv prin fuziuni, în condițiile în care acum Matra face parte din grupul european Airbus SE. Constructorul de avioane este acum cel mai mare acționar la Carmat, cu o participație de 13%, în timp ce pachetul de acțiuni deținut de Alain Carpentier este de aproximativ 5,3%.
Carmat a avut nevoie de zece ani pentru a obține marcajul CE, "un interval record, având în vedere complexitatea unui astfel de dispozitiv", a declarat directorul general Stephane Piat. "Acum vom fi nevoiți să lucrăm cu doctori și centre medicale pentru a le oferi terapia noastră și va trebui să căutăm pacienți. Faza de producție va fi una delicată", a mai spus Piat. Acesta a adăugat că firma intenționează să crească ritmul de producție pentru noul dispozitiv începând din ianuarie, în condițiile în care firma intenționează să înceapă să vândă dispozitivul în al doilea trimestru al anului următor.
Potrivit analiștilor de la Portzamparc, inima artificială dezvoltată de Carmat are potențialul de a deveni un produs de succes și ar putea genera vânzări anuale în valoare de 700 milioane de euro în Europa până în 2030.