VIDEO | Oamenii legii au efectuat peste 60 de percheziții în dosarul coruperii alegătorilor. Patru persoane au fost reținute

  • 01 Noiembrie 18:32
VIDEO | Oamenii legii au efectuat peste 60 de percheziții în dosarul coruperii alegătorilor. Patru persoane au fost reținute

Oamenii legii au descins cu peste 60 de percheziții în raioanele Hîncești, Ștefan Vodă, Bender, Cahul, Nisporeni, Soroca, Edineț, Rîșcani, Drochia, UTA Găgăuzia și Dondușeni, în baza mai multor cauze penale pornite pe fapte privind finanțarea ilegală și coruperea electorală, informează Inspectoratu General al Poliției (IGP).

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că membrii organizației criminale „Șor” și ai „Blocului politic Victoria” au fost desemnați în calitate de „lideri” în localitățile de reședință, având responsabilitatea de a corupe alegătorii în cadrul alegerilor prezidențiale. Astfel, fiecare „,lider” avea sarcina de a racola zeci de persoane din localitate, care urmau să primească compensații financiare sau alte bunuri materiale, potrivit poliției.

Oamenii legii au efectuat percheziții la persoanele vizate, în rezultatul cărora au confiscat un automobil, mijloace bănești în proporții mari destinate distribuirii către „activiști” și alegători, liste cu simpatizanți, copii ale pașapoartelor care atestă deplasările în Federația Rusă pentru ridicarea de fonduri, articole cu simbolistică neautorizată (maiouri, calendare, pliante, ceasuri, etc.) cu imagini ale membrilor grupării criminale ”Șor”, precum și arme, muniții neautorizate și neînregistrate, carnete de membru de partid, bonuri ce confirmă transferuri bancare prin intermediul aplicației mobile a băncii comerciale „Promsveazybank” (PSB), telefoane mobile, calculatoare, hard disk-uri, purtători de informație (numere de contracte, conturi în banca PSB, transferuri în ruble rusești), bannere, ziare, cartele SIM și alte probe concludente ce confirmă implicarea în comiterea infracțiunii.

Acțiunile au fost desfășurate de către subdiviziunile specializate și teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției și Centrului Național Anticorupție,  în coordonare cu  Procuratura Generală și  Procuratura Anticorupție. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:4,12 m/s
Fri
-1
Sat
-0
Sun
2
Mon
2
Tue
6
Arhivă Radio Chișinău