Un ex-viceministru al MAI, condamnat la închisoare pentru organizarea filării a doi procurori anticorupție

  • 30 Iunie 11:26
Un ex-viceministru al MAI, condamnat la închisoare pentru organizarea filării a doi procurori anticorupție

Un ex-viceministru al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost condamnat la opt ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru organizarea filării a doi procurori anticorupție în anul 2020.

Potrivit sentinței, condamnatul a fost responsabil de crearea grupului infracțional format din șase membri cu diferite roluri. În baza dosarului penal trimis în judecată în anul 2022, instanța de judecată a reținut că una din persoanele filate a fost chiar adjunctul de atunci al Procuraturii Anticorupție (PA).

De asemenea, pe lângă filarea unui procuror anticorupție și a unui adjunct al PA, grupul colecta informații și despre alte persoane care vizitau instituția, în legătură cu dosarul denumit generic „Furtul Miliardului”, în cadrul căreia erau investigate acțiunile mai multor membri ai organizației criminale din care făcea parte și acesta.

„Acțiunile grupului infracțional erau tutelate neoficial sub umbrela unei unități responsabile de securitatea internă a unui partid politic. Astfel, condamnatul era responsabil de recrutarea și coruperea aleșilor locali, în scopul aderării acestora la formațiunea politică „ȘOR”, dar și atragerea deputaților pentru colaborare. Condamnatul ar fi aderat în 2016 la organizația criminală creată Șor, după care a creat și a condus propriul grup infracțional specializat în culegerea de informații despre potențialele victime și despre activitatea organelor de drept. Informațiile urmau a fi folosite ulterior pentru a împiedica cercetarea completă, obiectivă și sub toate aspectele a circumstanțelor respectivei cauze penale, împiedicarea stabilirii adevărului și tragerii la răspundere penală a persoanelor responsabile”, a comunicat PCCOCS.

Pentru ca să-i poată fila eficient pe procurorii din PA, în perioada 13 octombrie 2020 și 21 octombrie 2020, condamnatul a oferit altor șase membri ai grupării instrumente special adaptate comunicării prin intermediul aplicațiilor cifrate, de captare și înregistrare a comunicărilor și a imaginilor. Mai apoi, informațiile culese ilegal urmau a fi folosite de alte grupuri criminale. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
21,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:1,12 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
22
Thu
21
Fri
22
Arhivă Radio Chișinău