VIDEO/FOTO | UPDATE: După șapte ore de intervenție continuă, pompierii încă lucrează la stingerea incendiului de la Filarmonica Națională
-
24 Septembrie 2020 19:47
Un incendiu a izbucnit în centrul Capitalei. Flăcările au cuprins o anexă a Filarmonicii Naționale. Pompierii se află la fața locului. Șefa Serviciului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat pentru Radio Chișinău că arde acoperișul instituției, iar cauza incendiului nu este, deocamdată, stabilită.
UPDATE – ora 19:00 -După șapte ore de intervenție continuă pompierii lucrează la fața locului pentru lichidarea efecientă a incendiului. Pe parcursul serei aceștea vor continua intervenția pentru stingerea totală, iar la fața locului urmează să fie efectuate lucrări de demontare a construcției acoperișului prin utilizarea tehnicii de tip macara, care vor favoriza intervenția echipelor deasupra. Până la această oră nu au fost raportate victime sau persoane sinistrate. Laboratorul experimental antiincendiar ajuns la fața locului va efectua toate cercetările de rigoare pentru inaintarea primelor versiuni. Specialiștii vor realiza cercetarea statică și dinamică a locului incendiului pentru stabilirea circumstanțelor și a cauzei de producere a arderii.
UPDATE -ora 16:48- Potrivit IGSU incendiul a fost localizat la ora 16:20. Conform datelor preliminare flăcările au afectat o suprafață estimativ de 3500 m2. La moment, pompierii efectuează lucrări de spălare și demontare în interiorul clădirii.
UPDATE -ora 14:36- Potrivit IGSU, la ora 14:15 tavanul sălii principale a clădirii Filarmonicii Naționale a cedat. Intervenția este una complexă întrucât construcția acoperișului este îndeplinită din materiale de lut și lemn. Pentru stingerea incendiului la fața locului continuă să lucreze 10 echipaje de salvatori și pompieri.
UPDATE 13:18 „La moment, pentru stingerea incendiului sunt antrenați 8 autospeciale de intervenție din cadrul IGSU. Totodată au fost create cinci echipe ale Serviciului de protecție contra gaze și fum, care lucrează pe trei sectoare în interior și în exterior pentru localizarea și lichidarea arderii. La ora 12:43 incendiului i s-a conferit gradul sporit de intervenție”, comunică IGSU
UPDATE „Astăzi, 24 septembrie pompierii din municipiul Chișinău au fost alertați pentru a lichida un incendiu care a izbucnit pe strada Varlaam 78. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 12:00. Potrivit primelor informații, a fost depistat fum dens din acoperișul clădirii Filarmonicii Naționale din capitală. La fața locului în cel mai scurt timp au fost îndreptate 5 echipaje de pompieri inclusiv și o autoscară. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că arde acoperișul unei anexe. La moment, nu au fost raportate victime, iar pompierii efectuează intervenția pentru localizarea arderii. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior”, potrivit unui comunicat al IGSU.