VIDEO/FOTO | Local de noapte din Chișinău, într-un incendiu de proporții, cu victime în interior. Cum au reacționat pompierii

  • 12 Decembrie 2019 14:40
VIDEO/FOTO | Local de noapte din Chișinău, într-un incendiu de proporții, cu victime în interior. Cum au reacționat pompierii

În noapte de 11 spre 12 decembrie 2019 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a organizat aplicații tactice de amploare într-un club de noapte de pe strada Dacia 27, din capitală.

Comform scenariului, apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 00:24. Prima informație furnizată operatorilor a fost despre un local de noapte cuprins de flăcări, dar și despre multiple victime care se aflau în interior. La fața locului au fost alertate toate serviciile de urgență pentru intervenție în situații excepționale.

Pompierii au avut misiunea de a face cercetarea la fața locului, evacuarea și salvarea persoanelor din interiorul localului, dar și stingerea incendiului de proporții. Poliția a încercuit zona și a început primele cercetări. La fața locului a avut loc trierea persoanelor care au suportat traumatisme, arsuri și leziuni, iar responsabilii au luat decizii operative privind intervenția în lichidarea consecințelor situației excepționale. Potrivit scenariului, incendiul a cuprins o suprafață impunătoare din localul de noapte în care se aflau cel puțin 250 de oameni.

La locul incendiului au intervenit majoritatea autospecialelor din garnizoana municipiului Chișinău, dar și ambulanțe de terapie intensivă. Exercițiul a avut loc în timp real, iar echipajele de intervenție nu au cunoscut despre simulare, crezând că intervin într-o situație de amploare reală.

Scopul exercițiului a fost de a testa capacitățile de intervenție a tuturor serviciilor de urgență în situații excepționale în timp real și în condiții similare celor reale. IGSU a planificat aplicația similar incendiului din Clubul de noapte COLECTIV, produs în capitala României patru ani în urmă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:62 %
Vint:1,54 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău