VICTORIA LEUCĂ, domnișoara Fado
-
14 Iunie 2013 12:22
Victoria Leucă are 10 ani și locuiește cu familia sa la Lisabona. Părinții ei sunt din Republica Moldova, dar ea s-a născut în Portugalia.
Acum o cunoaște toată țara și asta datorită pasiunei ei pentru fado, un gen muzical tradițional portughez. Ea a învățat să cânte de la bunica sa, de la care, bineînțeles, a învățat să cânte românește. De altfel și vorbește foarte bine româna. Merge la o școală portugheză, unde mama ei, Tamara este profesoară.
Victoria i-a cucerit pe portughezi cu vocea ei foarte amplă, care la fel de ușor atinge notele grave, cât și cele înalte. Și mai uimitoarea este pasiunea cu care Victoria la cei 10 ani ai săi interpretează aceste cântece de dor. De altfel, ca intensitatea emoțională, fado, ceea ce în traducere înseamnă "soartă"/"destin", se apropie foarte mult de doina românească. Și probabil, nu întâmplător, în portugheză regăsim și echivalentul cuvântului "dor" pe care noi îl credem intraductibil și căruia portughezii îi spun "seudade" și care este asociat cu muzica fado, despre care se mai spune că este muzica femeilor ce tânjeau după bărbații lor plecați pe mare.
Generațiile mai în vârstă cunosc genul prin intermediul Amaliei Rodriguez, una din cele mai notorii reprezentante a muzicii tradiționale portugheze, iar cei mai tineri, probabil, au auzit de excentrica Mariza.
Victoria Leucă are toate șansele să fie prima moldoveancă în această listă a marelor interprete de fado. Ea a participat deja la mai multe concursuri de interpretare. A ajuns și în finala unui concurs televizat de interpretare fado alături de alte două concurente de cca 20 de ani.
Cântă doar life, alături de ansambluri de chitariști. La un eveniment dedicat Amaliei Rodriguez a cântat acompaniată chiar de chitariștii care au lucrat cu marea interpretă. Vă propunem să ascultați imprimarea din acel concert și fiți atenți la cuvintele prezentatoarei de la final: