Victor Chironda, înregistrat în cursa electorală
-
18 Septembrie 2019 19:45
Consilierul municipal Victor Chironda a fost înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Hotărârea a fost adoptată astăzi, 18 septembrie, de către Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău.
Solicitat de IPN, secretarul Consiliului, Igor Moraru, a declarat că tot astăzi și-au depus dosarele alți doi pretendenți. Este vorba despre Dumitru Țîra de la Partidul Popular European din Moldova și Serghei Scripnic de la Partidul Patrioții Moldovei. Consiliul are la dispoziție șapte zile ca să se expună cu privire la înregistrarea în cursă.
Până acum, în calitate de candidați la funcția de primar al municipiului Chișinău au fost înregistrați: Ion Ceban de la Partidul Socialiștilor, Andrei Donică de la Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда”, Teodor Cârnaț de la Partidul Politic „Voința Poporului”, Valerii Klimenko de la Partidul Politic „Șor” și Valeriu Munteanu de la Partidul Politic „Uniunea Salvați Basarabia”.
Echipa consilierului municipal Victor Chironda candidează pentru Primăria capitalei și pentru Consiliul municipal Chișinău pe platforma Mișcării social-politice „Forța Nouă”.