Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Valoarea vieților omenești, pentru Federația Rusă, face cât o datorie inexistentă, deci e nulă”

  • 29 Decembrie 10:45
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Valoarea vieților omenești, pentru Federația Rusă, face cât o datorie inexistentă, deci e nulă”

Decizia anunțată ieri, 28 decembrie, de gigantul rus Gazprom de a sista livrările de gaze către Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2025 în pofida unui contract existent, este văzută de autoritățile de la Chișinău ca un gest disperat al Kremlinului, gata să lase în frig și întuneric în ajunul Anului Nou 300 de mii de cetățeni din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman dă asigurări că autoritățile vor avea grijă de toți cetățenii și că Guvernul are soluții în acest sens.

Eu nu cred ca te poți obișnui cu răul, nici dacă își are propriul imperiu. Tot astfel, vestea că Rusia nu va mai livra gaz în Transnistria, deși nu neașteptată - zguduie. Kremlinul e disperat și ar fi gata să lase în frig și întuneric 300.000 de oameni, anunțați în prag de An Nou că pot fi ușor sacrificați. Valoarea vieților omenești, pentru Federația Rusă, face cât o datorie inexistenta, deci e nulă”, a scris Doina Gherman pe contul său de Facebook.

Totodată, vicepreședinta Legislativului a subliniat că Republica Moldova va reuși să obțină o independență energetică deplină față de Rusia și a asigurat că vom trece cu bine și de această iarnă.

Dar noi știm cu cine avem de-a face și timp de trei ani lucrăm pentru independența energetică a țării noastre, de care suntem tot mai aproape. Noi vom avea grijă de toți cetățenii și vom reuși, împreună, să ținem piept. Guvernul are soluții. Vom trece cu bine peste această iarnă, ultima în care mai putem fi șantajați energetic! Moldova stă dreaptă!”, a adăugat Gherman.

Gazprom a notificat ieri compania Moldovagaz că nu va mai livra gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00, invocând pretextul că Moldovagaz „nu-și onorează constant obligațiile de plată”.

Citiți și:

„Zero metri cubi pe zi”. Gazprom a anunțat oficial că de la 1 ianuarie oprește complet livrările de gaze către Republica Moldova

Dorin Recean, după anunțul făcut de Gazprom: „Rusia folosește energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană în ostatici”

Tiraspoltransgaz a deconectat de la rețeaua de gaze 12 instituții publice din Zona de Securitate

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:3,6 m/s
Wed
5
Thu
6
Fri
5
Sat
0
Sun
0
Arhivă Radio Chișinău