Vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova: „ În ciuda amenințărilor Rusiei, angajamentul R. Moldova față de calea de aderare la UE a fost remarcabil”

  • 09 Octombrie 16:27
Vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova: „ În ciuda amenințărilor Rusiei, angajamentul R. Moldova față de calea de aderare la UE a fost remarcabil”

„În ciuda amenințărilor Rusiei la adresa democrației sale, angajamentul Moldovei față de calea de aderare la Uniunea Europeană a fost remarcabil, culminând cu deschiderea negocierilor de aderare în iunie. Moldova trebuie să profite de acest impuls pentru a continua implementarea reformelor”. Declarația a fost făcută de vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova, în plenul Parlamentului European, comunică MOLDPRES.

Oficiala a susținut ieri, 8 octombrie, un discurs în numele Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate cu privire la Consolidarea rezilienței Republicii Moldova împotriva ingerințelor Rusiei înainte de următoarele alegeri prezidențiale și un referendum constituțional privind integrarea europeană.

Relațiile noastre cu R. Moldova sunt la un nivel ridicat. R. Moldova trebuie să profite de acest impuls pentru a continua implementarea reformelor. Dezbaterea de astăzi ne oferă o oportunitate valoroasă de a transmite un mesaj clar: R. Moldova poate conta pe sprijinul nostru în parcursul său de reformă”, a spus Jourova.

Ea a menționat că Comisia Europeană subliniază pericolul provocat de atacurile hibride intensificate ale Rusiei asupra democrației și stabilității Moldovei: „Obiectivul Moscovei rămâne neschimbat: să deraieze eforturile Moldovei de integrare în Uniunea Europeană și să împingă țara înapoi în sfera sa de influență. O parte esențială a acestei strategii este campania de dezinformare a Rusiei, care vizează în mod specific referendumul pentru a discredita politicile pro-UE ale guvernului, prezentând în mod fals o lipsă de sprijin popular pentru integrarea europeană”, a comunicat sursa citată.

Vicepreședinta Comisiei Europene susține că aderarea Republicii Moldovei la UE și conflictul din zona transnistreană sunt două procese diferite. „Este important să subliniem faptul că viitorul european al R. Moldova nu poate fi luat ostatic de conflictul nerezolvat. În timp ce aderarea la UE și soluționarea conflictului sunt două procese diferite, trebuie depuse toate eforturile pentru a se asigura că întreaga populație a R. Moldova, inclusiv cea din regiunea transnistreană, beneficiază pe deplin de integrarea în Uniunea Europeană.”

Tot ieri în plenul forului european a fost citită de președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, și o rezoluție cu privire la Republica Moldova. Documentul cu titlul „Întărirea rezilienței Republicii Moldova în fața ingerințelor dinspre Rusia înaintea alegerilor prezidențiale” a fost adoptată astăzi cu majoritatea voturilor europarlamentarilor. 

Citește și: Parlamentul European a adoptat rezoluția care vizează întărirea rezilienței Republicii Moldova înaintea alegerilor din 20 octombrie

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0,51 m/s
Thu
9
Fri
8
Sat
7
Sun
7
Mon
6
Arhivă Radio Chișinău