VERIDICA.RO | „Miza uriașă a complicatei ecuații de distrugere a munițiilor sovietice din Transnistria” (Revista presei)

  • 19 August 2021 09:27
VERIDICA.RO | „Miza uriașă a complicatei ecuații de distrugere a munițiilor sovietice din Transnistria” (Revista presei)

Revista presei - 19 august.

VERIDICA.RO publică o analiză: „Miza uriașă a complicatei ecuații de distrugere a munițiilor sovietice din Transnistria”. Propunerea a venit din partea Chișinăului în cadrul recentei întrevederi dintre președintele Maia Sandu și șeful adjunct al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse, Dmitri Kozak. Se estimează că la Cobasna, în nordul regiunii secesioniste transnistrene, sunt depozitate circa 20.000 de tone de muniții, însă cantitatea exactă nu e cunoscută deoarece reprezentanții Chișinăului și cei ai misiunilor internaționale nu au mai avut acces în regiune de circa două decenii. Cert este că Moscova se arată acum dispusă să discute despre această „bombă cu ceas” reprezentată de conținutul acestui depozit ce se întinde pe circa 100 de hectare. „Suntem interesați și de eliminarea acestor muniții, a căror dată de expirare s-a scurs și nu mai pot fi transportate”, a spus, după vizita recentă efectuată la Chișinău, Dmitri Kozak. Kozak este poate cel mai bun cunoscător al dosarul transnistrean din rândul oficialilor ruși, fiind artizanul celebrului plan de federalizare a Republicii Moldova, denumit generic „memorandumul Kozak”. În ciuda declarațiilor lui Kozak, nu e deloc sigur că Rusia chiar vrea să distrugă munițiile de la Cobasna, dat fiind că paza acestora reprezintă motivul oficial pentru prezența unora dintre militarii ruși aflați în Transnistria. Publicația mai observă că un alt factor care împiedică acum transportarea în Rusia este legat de Ucraina, care ar trebui tranzitată, lucru puțin probabil având în vedere tensiunile majore dintre Kiev și Moscova.

Dacă guvernarea actuală va deziluziona, istoria R. Moldova ar deveni imprevizibilă”, susține într-un interviu din ZIARUL DE GARDĂ Victor Grebenșcicov, etnic rus care a contribuit la edificarea Independenței R. Moldova. El povestește în acest interviu și despre Frontul Popular, viața din diaspora și tricolorul românesc pe care l-a luat cu sine în SUA.

De asemenea, puteți găsi în ZIARUL DE GARDĂ un reportaj din satul Ruseștii Noi, Ialoveni, de unde mai mulți locuitori, în 1991 au cerut, în PMAN, independența R. Moldova. Ei au vorbit despre amintirile și regretele lor, despre cum văd R. Moldova acum și la ce speră în viitor.

Tot din ZIARUL DE GARDĂ aflați cum arată casa noului șef interimar al IGP, pe care susține că a cumpărat-o 45 de mii de euro, dar și cum comentează achiziția respectivă. 

Publicația a discutat cu reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Ministerului Justiției și ai Parlamentului, soluțiile propuse de aceștia pentru deblocarea activității Plenului Curții Supreme de Justiție. Vedeți, în acest material, cine sunt și cum pot să obțină patru judecători, propuși de CSM vechiului Parlament, promovarea la CSJ, cu voturile noului Legislativ.

ZIARUL NAȚIONAL îl citează pe ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care este revoltat de faptul că procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) l-au eliberat pe individul care ar fi stat în spatele schemei de filaj a magistratei Angela Bostan de la Curtea de Apel Chișinău în interesul controversatului om de afaceri, fugarului Veaceslav Platon. „Procurorii PCCOCS l-au eliberat din arest pe unul dintre oamenii apropiați fugarului Veaceslav Platon, care ar fi stat în spatele filajului unei judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău. A fost eliberat doar organizatorul, nu și ceilalți cinci executori.

Platon își dă cu părerea despre evaluarea activității lui Stoianoglo: Să fie evaluați și președintele țării, al Parlamentului și deputații, titrează COTIDIANUL. Publicația amintește că controversatul om de afaceri se află în prezent în Regatul Unit. Săptămâna trecută, acesta a fost anunțat în căutare de către autoritățile Republicii Moldova, care au emis și un mandat de arestare.

„Toată lumea știe despre păcatele lor”. Foști deputați ai Platformei DA solicită actualei guvernări scoaterea Partidului Șor în afara legii, scrie portalul ANTICORUPȚIE. Publicația amintește că Partidul Șor a fost singura formațiune din lista concurenților electorali pentru alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021 al cărei lider, Ilan Șor, este fugar și dat în urmărire penală. Ilan Șor este unul dintre principalii învinuiți în frauda bancară, cunoscută drept „furtul miliardului”. De asemenea, partidul este lider la capitolul candidaților cu dosare penale. Pe parcursul ultimilor ani, formațiunea a fost implicată la vedere în coruperea deputaților și alegătorilor, discurs de ură și manifestări agresive față de oponenții politici și jurnaliști. După alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, formațiunea respectivă are șase deputați în Parlament.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău