Veniturile disponibile ale populației din Republica Moldova au crescut cu 7,5% în anul 2024
- 
                                    31 Martie 19:39
 
        
            Sursa Foto: Bani.md
        
    Anul trecut, veniturile disponibile ale populației din Republica Moldova au constituit, în medie, 5284 de lei pe lună pentru o persoană, fiind în creștere cu 7,5% față de anul 2023, potrivit informațiilor publicate astăzi, 31 martie, de Biroul Național de Statistică (BNS).
Potrivit BNS, în termeni reali, cu ajustarea la indicele mediu anual al prețurilor de consum, veniturile populației au înregistrat o majorare cu 2,7% față de anul 2023.
Câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit a populației, cu o pondere de 55,8% în veniturile totale, înregistrând o creștere cu 3,3 puncte procentuale față de anul 2023.
De asemenea, o pondere importantă în veniturile populației o dețin în continuare prestațiile sociale, care au constituit 20,9%.
Transferurile bănești din afara țării rămân a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor, potrivit aceleiași surse. În medie, în anul 2024, acestea au reprezentat 10,2% în veniturile totale sau cu 0,9 puncte procentuale mai puțin comparativ cu anul 2023.
În funcție de mediul de reședință, se constată că, veniturile populației din mediul urban au fost în medie cu 2536,8 lei, sau de 1,6 ori mai mari, comparativ cu veniturile populației din mediul rural.
Pe de altă parte, în anul 2024, cheltuielile de consum ale populației în medie pe lună au constituit 4407,0 lei pe o persoană. În termeni reali (cu ajustarea la indicele mediu anual al prețurilor de consum), populația a cheltuit în medie cu 0,9% mai puțin comparativ cu anul 2023.
Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de produse alimentare și băuturi nealcoolice – 39,9%, plățile pentru locuință, apă, electricitate și gaze – 17,2%, procurarea de îmbrăcăminte și încălțăminte – 7,7%.
                        
                    
                        
                    
                        
                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
