Vecini cu apartamente donate de părinți, Victor Gaiciuc și Irina Vlah. Locuința ministrului este, oficial, de zece ori mai ieftină decât a bașcanei (Moldova Curată)
-
28 Aprilie 2021 15:41
Guvernatoarea Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah, și ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, sunt vecini într-un bloc din sectorul Botanica al mun. Chișinău, construit cu aproximativ 15 ani în urmă. Ambele locuințe au câte trei camere, o suprafață ce depășește 100 de metri pătrați și ambele au fost cumpărate de părinții pensionari, apoi donate celor doi demnitari. Deși e mai mare decât al bașcanei, apartamentul ministrului e de zece ori mai ieftin, potrivit declarației de avere a acestuia, și ar valora în jur de 3 mii de euro. Ambii demnitari au explicat pentru Moldova Curată detalii legate de imobilele pe care le-au primit prin donație, se arată într-un material realizat de portalul „Moldova Curată”.
Potrivit sursei citate, în declarația de avere publicată recent, pentru anul 2020, Irina Vlah a indicat pentru prima dată faptul că este deținătoarea unui imobil. Până în prezent, în declarațiile ei de avere nu apărea cu drept de proprietate nici o locuință. Apartamentul are 113 m.p. și ar valora, potrivit declarației, 657 875 de lei, adică în jur de 34 de mii de euro. Tot acolo demnitara deține și un garaj de 21,5 m.p., cu valoarea de 121 025 de lei, adică în jur de 6 mii de euro. Ambele imobile i-au fost donate de către mama sa.
Mama guvernatoarei a cumpărat apartamentul și garajul în anul 2015, când avea 66 de ani. „Moldova Curată” a întrebat-o pe Irina Vlah dacă a contribuit la procurarea locuinței, având în vedere că puțini pensionari și-ar putea permite să facă astfel de cumpărături. „Cât privește veniturile mamei mele, legate de procurarea imobilelor. Sunt sigură că știți despre faptul că serviciile responsabile ale statului monitorizează și verifică toate achizițiile mari, și colectează probe referitoare la proveniența veniturilor mamei mele. Aici vreau să menționez că, mama mea are în spate o istorie lungă de muncă iar, mai mulți ani, o parte importantă din venituri a provenit din activitățile de gospodărie, la care au luat parte toți membrii familiei. Mai mulți ani în urmă mama a decis să investească economiile sale în obiecte imobiliare, considerând imobiliarele o cale bună de protejare a economiilor. Nu am participat la procurarea imobilului, dar am participat în limita posibilităților la amenajarea lui”, a răspuns Irina Vlah.
Victor Gaiciuc: același bloc, alt preț. La fel, donație de la părinți
În blocul construit de compania lui Leonid Kilovaty are apartament și actualul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc. Deși este mai spațios ca al Irinei Vlah, apartamentul acestuia este de zece ori mai ieftin, cel puțin așa arată declarația de avere a ministrului. Astfel, 130 de m.p. într-un bloc la acel moment nou în Chișinău ar valora 67 070 de lei sau în jur de 3 mii de euro. Locuința a fost cumpărată, printr-un contract de investiții, de către socrii lui Victor Gaiciuc, la 1 septembrie 2005, iar 6 luni mai târziu socrii au perfectat actul de donație.
Victor Gaiuciuc a fost întrebat de ce a indicat acest preț, de vreme ce chiar și în fișa cadastrală a apartamentului valoarea, stabilită în 2004, este de 801 128 de mii de lei, adică în jur de 42 de mii de euro. Iată răspunsul:
„Apartamentul a fost donat soției, Gaiciuc Valentina, de către părinți, iar valoarea normativă a acestuia a fost indicată în mărime de 67 070 de lei conform prevederilor pct. 4 din Contractul de donație sus-indicat și Certificatul cu privire la valoarea bunului imobil nr. 4971/06, eliberat de Oficiul Cadastral Teritorial mun. Chișinău la 6 februarie 2006”.
Citiți integral materialul pe Moldovacurata.md