Universitățile neperformante nu pot fi salvate dacă nu se vor uni
-
04 Iulie 2022 13:50
Universitățile neperformante nu pot fi salvate dacă nu se vor uni. Guvernările anterioare au lăsat instituțiile publice de învățământ superior să dispară de la sine, așa încât o reformă a universităților este necesară pentru a eficientiza banii publici și a lichida programele universitare neperformante. Concluziile au fost enunțate în cadrul unei dezbateri organizate de Agenția de presă IPN cu tema „Comasarea universităților: argumente pro și contra.
Această reformă nu mai poate fi întârziată în condițiile în care numărul studenților s-a redus drastic în ultimii zece ani, de la peste 100 de mii la aproximativ 50 de mii în prezent, susține profesorul Virgiliu Pâslariuc, deputat PAS. Reforma universităților care prevede fuziunea mai multor instituții de învățământ superior e o reformă de eficientizare a banilor publici, a subliniat Virgil Pâslariuc, membru al Comisiei parlamentare pentru educație și cercetare:
”Problema este că infrastructura universitară nu mai corespunde nivelului și gradului de populare a universităților. În scădere sunt nu numai numărul de studenți dar și de profesori. Unul din elementul de bază al acestei raționalizări în cadrul acestei reforme să păstrăm pe cât posibil o concurență și pe extern, dar în general să se raționalizeze programele, să se reducă numărul de aceleași programe la șase- șapte universități. Calculele care s-au făcut arată că de fapt aceste universități care sunt sub performante nu mai pot fi salvate dacă nu se vor uni resursele altor universități”, Virgil Pâslariuc.
Institutele de cercetare vor trece și ele sub conducerea a patru universități din Rep. Moldova, după modelul universităților mari din lume, acolo unde cercetarea este legata de predare, mai spune Virgiliu Pâslariuc.
De cealaltă parte reprezentanții opoziției sunt nemulțumiți de reformă și acuză guvernarea de netransparență, după cum a spus deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Odnostalco, care susține că nu este clar ce urmărește guvernarea prin această reformă.
În replică Virgiliul Pâslariuc susține că refroma urmărește modernizarea universităților și reducerea risipei de bani publici. El a menționat în același timp că Hotărârea abia a fost propuse spre dezbateri publice și că urmează consultări cu rectorii de universități și cei ai mediului academic pentru a se ajunge la un consens.
Fostul ministrul al Educației, Igor Șarov, rectorul Universități de Stat din Rep. Moldova, consideră că subiectul reformei universităților nu trebuie să împartă societatea în tabere, ci că prin intermediul unor dezbateri și discuții să se ajungă la un consens.
”Trebuie să ne așezăm la masa discuțiilor lansate de către minister cu participarea diferitor actori. Cred că dacă astăzi se discută în presă, la televiziune, în diferite formate, au loc întâlniri între rectori, cu directorii de institute cu reprezentanții sindicatelor, poți să te apropii de adevăr și să eviți anumite lucruri legate de speculă”, a spus Igor Șarov.
Amintim că Proiectul de reformă ce prevede reorganizarea prin fuziune a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării a fost publicat la sfârșitul săptămânii trecute pentru consultări publice.