Universitatea Harvard revine la învățământul online în contextul creșterii cazurilor de COVID-19

  • 19 Decembrie 2021 16:05
Universitatea Harvard revine la învățământul online în contextul creșterii cazurilor de COVID-19

Studenții Universității Harvard nu vor reveni în campus la începutul anului viitor din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19, determinată în parte de varianta Omicron, informează DPA, potrivit Agerpres.

Ivy League Massachusetts a anunțat sâmbătă printr-un memoriu studenții și profesorii că va trece la învățământul de la distanță pentru primele trei săptămâni din ianuarie.

''Vă rog să înțelegeți că nu este o decizie pe care o luăm cu lejeritate'', a scris președintele Universității, Lawrence Bacow.

''Experții din domeniul sănătății publice anticipează creșterea în continuare a cazurilor de COVID-19, determinate de varianta Omicron, care, așa cum ni s-a confirmat, este prezentă deja în comunitatea campusului nostru'', a mai spus el.

Doar celor care au primit anterior aprobare de a rămâne în campus, precum și studenților care invocă ''circumstanțe individuale întemeiate'' li se va permite să stea în căminele universității pe durata primelor trei săptămâni de cursuri, potrivit declarației.

Decizia survine la câteva zile după ce universitatea a spus că le va cere studenților să se vaccineze cu doza booster înainte de începerea semestrului de primăvară. În același timp, pe teritoriul Massachusetts s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri COVID-19 fiind raportate 6.345 de noi cazuri, inclusiv 45 de decese suplimentare, potrivit bilanțului de vineri. În același timp, Omicron este așteptată să devină varianta dominantă pe teritoriul țării în următoarele săptămâni.

Bacow a mai precizat că perioada cursurilor online este menită să coincidă cu momentul când este așteptat vârful ''potențial'' al infectărilor.

''Creșterea cazurilor de COVID-19 și prezența variantei Omicron necesită atenția noastră'', se mai spune în mesaj.

''Este esențial să luăm cu toții măsuri pentru a reduce riscul de a contracta și de a transmite COVID-19 prin administrarea unei doze booster, alături de purtarea măștii, minimizarea contactului, distanțare și testare''. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău