Circulația pe drumul R35, restricționată temporar pentru testarea podului peste râul Tigheci
-
27 Iulie 08:55
Circulația rutieră pe drumul național R35 Comrat – Cantemir – R34 va fi restricționată temporar marți, 28 iulie 2026, în intervalul 10:00–11:00, pentru efectuarea încercării statice a podului peste râul Tigheci, situat în intravilanul satului Pleșeni, raionul Cantemir.
Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor (AND), restricția este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a testelor, care fac parte din procesul de evaluare a stării tehnice a podului.
Încercarea statică este realizată în cadrul contractului privind elaborarea raportului de expertiză tehnică a podului de șosea amplasat pe drumul R35 Comrat – Cantemir – R34, la kilometrul 25+538. Proiectul include inspectarea, diagnosticarea și testarea controlată a construcției pentru evaluarea capacității și siguranței acesteia.
Autoritățile îi îndeamnă pe șoferi să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat în teren, să manifeste prudență și să își planifice din timp deplasările, pentru a evita eventualele întârzieri.

