O navă lovită de ruși cu rachete de croazieră s-a scufundat în Marea Neagră (VIDEO)

  • 27 Iulie 08:18
O navă lovită de ruși cu rachete de croazieră s-a scufundat în Marea Neagră (VIDEO) 
. Foto: Oleksandr GIMANOV / AFP / Profimedia

O navă internațională de marfă s-a scufundat duminică în largul portului ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, la o săptămână după ce autoritățile ucrainene au spus că a fost lovită de forțele ruse, transmite Reuters.

Autoritatea portuară din Ucraina a transmis că nava „Golden Leo”, care naviga sub pavilionul Guineei-Bissau, s-a scufundat în apropierea portului, transmite HotNews

Într-un comunicat se precizează că nouă membri ai echipajului au pierit în urma atacului, în timp ce opt au fost evacuați în siguranță.

Potrivit comunicatului, nava, care a părăsit portul Chornomorsk cu o încărcătură de porumb, a suferit avarii considerabile în urma loviturii desfășurate de forțele ruse pe 19 iulie.

Nava traversa un coridor supravegheat de Ucraina de-a lungul coastei, în direcția României.

Autoritatea portuară a transmis că acțiunea Rusiei împotriva navei „a încălcat normele dreptului maritim internațional” și a pus în pericol viețile membrilor echipajului.

India l-a convocat pe ambasadorul rus

Un martor al agenției Reuters aflat la acea vreme în Odesa a văzut fum ridicându-se de la o navă de mari dimensiuni în largul coastei. Moscova nu a făcut niciun comentariu public cu privire la atac.

India a convocat un înalt diplomat rus și și-a exprimat „îngrijorarea profundă” după ce atacul cu rachete a ucis patru indieni aflați pe nava cargo din Marea Neagră.

Potrivit ucrainenilor, Rusia a lovit nava cu echipaj indian și sirian cu trei rachete de croazieră, atac în urma căruia au murit și patru indieni.

Nava „Golden Leo” este deținută de compania Ocean Grace Shipping Ltd, cu sediul în Mumbai, potrivit datelor LSEG.

În al cincilea an de război, Rusia și-a intensificat în ultimele săptămâni atacurile asupra porturilor de mare adâncime din sudul Ucrainei, care gestionează o mare parte din cerealele țării și alte mărfuri esențiale.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
17,09
Cer fragmentat
Umiditate:66 %
Vint:2,68 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
24
Sat
26
Arhivă Radio Chișinău