Universitatea de Stat din Moldova - onorată de vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române și a Alteței Sale Regale Principele Radu
-
14 Noiembrie 2023 14:56
În cadrul vizitei, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Radu s-au întâlnit cu studenții USM. ASR Principele Radu a susținut o scurtă prelegere despre calea spre aderare a Republicii Moldova la UE și a îndemnat tinerii să poarte cu mândrie titlul de studenți ai celei mai mari și prestigioase universități din țara noastră. Oaspeții Regali au purtat și un dialog informal cu tinerii USM-iști, se arată în comunicatul instituției.
Rectorul USM, Igor Șarov a mulțumit donația generoasă de carte și pentru multiplele proiecte derulate de Casa Regala de care beneficiază și studenții noștri, menționând aici și acordarea anuală a burselor Casei Regale, o prestigioasă formă de a răsplăti efortul și succesul academic.
„Este un gest care ne onorează, dar, în același timp, ne responsabilizează. Suntem profund recunoscători pentru sprijinul continuu al Casei Regale în promovarea valorilor înalte ale cunoașterii puse în slujba semenilor, singurele în măsură să înnobileze umila noastră natură umană. Țin să vă asigur că eforturile noastre sunt conjugate pe formarea, educarea și cultivarea unor tineri care să devină promotorii valorilor naționale și europene”, a mai menționat rectorul USM.
La finalul vizitei, Majestatea Sa Margareta a semnat un mesaj pentru comunitatea Universității de Stat din Moldova în Cartea de Onoare a USM.