Unioniștii alungați din PMAN
-
14 Septembrie 2015 08:34
Un grup de manifestanți unioniști, care susțin că singura soluție pentru depășirea crizei în care se află Republica Moldova este unirea, au fost alungați de la protestul din PMAN.
Mișcării Civice Tinerii Moldovei prezenți la protestul din Piața Marii Adunări Naționale, au fost bruscați de alți manifestanți care au declarat că protestul de astăzi este organizat pentru a rezolva alte probleme și chestiuni, nu pe cele legate de unire.
Așa că tinerii unioniști au fost nevoiți să renunțe la pancartele cu mesaje precum „Vrem Unirea”, „Unirea - obiectiv național” și „DNA treceți Prutul” și să se retragă în zone mai lăturalnice. Reprezentantul Mișcării Tinerii Moldovei, Vitalie Prisăcaru.
”Asta se numește cenzură. Am venit să ne exprimăm punctul de vedere. Într-un stat normal, orice protest anti-guvernare unește mai multe tabere, care poate au unele divergențe dar au ca scop comun căderea guvernării. Noi avem același scop, să dăm jos această guvernare dar în loc alți politicieni autohtoni, să aducem unirea și instituțiile de la București care chiar funcționează. Agenda organizatorilor spune că vor alegeri anticipate, un nou guvern, vor ca ei să ajungă la guvernare. Oamenii care sunt aici în piață însă nu își doresc acest lucru, ei pur și simplu vor salarii mai mari, pensii mai mari, vor în principiu să trăiască mai bine” a declarat Vitalie Prisăcaru.
Între timp liderii Platformei DA, organizatorii mitingului, îndeamnă protestatarii să se alăture celor care stau în corturi și chiar să își plaseze corturile în jurul clădirii Executivului.
Din piață se strigă ”Victorie”, ”Plecați” și se cere în continuare demisia primelor persoane în stat. In ambianta piata Până la această oră nici un reprezentant al puterii de la Chișinău nu a avut vreo reacție. Anterior președintele țării, Nicolae Timofti și premierul Valeriu Streleț, au anunțat că nu își vor da demisia, pentru că acest lucru ar aprofunda și mai mult criza politică și economică din țară.