Un sistem de alertă care ar avertiza cetățenii despre situațiile de urgență ar putea funcționa în R. Moldova începând cu 2025

  • 16 Iunie 17:40
Un sistem de alertă care ar avertiza cetățenii despre situațiile de urgență ar putea funcționa în R. Moldova începând cu 2025

Un sistem de alertă care ar putea să avertizeze locuitorii din Republicii Moldova despre fenomene meteo extreme sau situații de urgență ar putea fi funcționabil începând cu anul 2025. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al MAI, Liliana Pușcașu, a declarat pentru Radio Moldova că se întreprind măsuri pentru contractarea companiilor, pentru a cunoaște care sunt cele mai performante tehnologii.

Purtătoarea de cuvânt a mai spus că sistemul ar putea fi unul echivalent celui din România sau alte țări din Uniunea Europene. Proiectul se află acum la etapa studiului de fezabilitate, potrivit Radio Moldova

Valoarea totală a proiectului MD-Alert este estimată la peste 440 de mii de euro, iar 92 la sută din sumă va fi acordată de partenerii europeni. Sistemul MD-Alert va permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmă pentru populație în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care amenință grav viața și sănătatea cetățenilor. Avertizările vor fi trimise prin intermediul rețelelor operatorilor de comunicații mobile.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:1,54 m/s
Thu
23
Fri
25
Sat
26
Sun
27
Mon
28
Arhivă Radio Chișinău