Un scaner mobil performant va fi procurat pentru postul vamal Tudora-Starokazacie
-
15 Aprilie 18:26
Serviciul Vamal va beneficia de un scaner performant pentru controlul autocamioanelor în postul vamal moldo-ucrainean Tudora-Starokazacie. Echipamentul va fluidiza traficul transportului de mărfuri și va reduce riscul de contrabandă, informează MOLDPRES.
Potrivit instituției, în prezent, postul vamal de frontieră Tudora nu dispune de un scaner pentru controlul non-intruziv al autocamioanelor cu mărfuri la intrare și ieșire din Republica Moldova, chiar dacă fluxul de camioane pe la Tudora este considerabil.
„Presiunea asupra autorității vamale și asupra mediului de afaceri a sporit mai ales după declanșarea războiului de către Rusia în Ucraina. Astfel, în perioada lunilor ianuarie – noiembrie 2023, prin postul Tudora au intrat în țara noastră peste 26 500 camioane, iar peste 16 000 au ieșit. În mare parte, acestea transportau produse agricole, produse alimentare, materiale de construcție, precum și ajutoare destinate Ucrainei”, a comunicat Serviciul Vamal.
Instalarea scanerului performant, procurat cu suportul USAID, împreună cu echipamentele de control non-invazive, va exclude întârzierile și congestia, va elimina riscurile de suspendare a operațiunilor comerciale, va contribui la optimizarea costurilor transportatorilor și la menținerea operațiunilor comerciale fluide în regiune.
Noul scaner performant urmează să fie procurat și instalat până la finele lunii septembrie curent. În prezent, Serviciul Vamal deține scanere mobile amplasate în posturile vamale de frontieră: Costești-Stânca, Sculeni-Sculeni, Leușeni-Albița, Giurgiulești-Galați și Palanca.