Șansele ca resturi ale satelitului să lovească o persoană sunt de zeci de ori mai mici decât acelea ca persoana să fie lovită de fulger. Procesul de coborâre de pe orbită a satelitului pentru a fi distrus la reintrarea în atmosferă a început în 2011, pentru a fi evitată situația în care acest satelit ar putea deveni o sursă de deșeuri orbitale care ar pune în pericol sateliții activi și Stația Spațială Internațională (ISS).

Centrul european de operațiuni spațiale (ESOC), aparținând ESA, a anunțat că satelitul va intra în straturile inferioare ale atmosferei terestre miercuri, la ora 11:14 GMT (13:14 ora României), cu o marjă de eroare de +/- 15 ore. Această marjă de eroare, care în urmă cu o săptămână era de +/- 48 de ore, este explicată prin faptul că satelitul se prăbușește în mod natural, sub imperiul forței gravitaționale, nefiind dirijat în vreun fel.

Satelitul urmează să străbată straturile superioare ale atmosferei, unde își va pierde din viteză mai mult sau mai puțin, fiind foarte dificil de preconizat zona de pe glob unde ar putea să cadă resturile sale care nu vor fi distruse complet de frecarea cu straturile atmosferice, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Cea mai mare parte a celor 2,3 tone ale satelitului ERS-2 ar trebui să ardă când va ajunge, miercuri, în straturile inferioare ale atmosferei, la o altitudine de aproximativ 80 km. „Se estimează că cel mai mare fragment al satelitului care poate ajunge la sol ar avea 52 kg”, a declarat săptămâna trecută Henri Laur, de la Direcția de Observare a Pământului din cadrul ESA.

Probabilitatea ca resturi ale satelitului să lovească o persoană la sol este mai mică de 1 la 100 de miliarde, conform informațiilor publicate pe blogul ESA dedicat acestei misiuni. Cu alte cuvinte, riscul este de 65.000 de ori mai mic decât cel de a fi lovit de fulger.

În medie, un obiect cu o masă similară satelitului ERS-2 este distrus în atmosferă o dată la una sau două săptămâni, potrivit ESA. Monitorizarea satelitului în ultimele sale zile în spațiu este realizată de ESOC, cu parteneri instituționali europeni, germani și americani.

ERS-2 a fost lansat în 1995 Unul dintre sateliții pionieri ai observării Terrei, ERS-2 a fost lansat în 1995 și plasat pe o orbită la aproape 800 de kilometri altitudine.

În 2011, la încheierea misiunii sale, ESA l-a coborât pe o orbită aflată la aproximativ 500 de kilometri altitudine, pentru a permite prăbușirea naturală și graduală înapoi pe Terra. Dacă ar fi lăsat pe orbita inițială, prăbușirea sa ar fi durat între 100 și 200 de ani.Rămas fără energie internă (baterii sau combustibili), ERS-2 ar fi ridicat riscuri importante de a produce deșeuri spațiale care să pună în pericol ceilalți sateliți funcționali.

În iulie 2023, satelitul european Aeolus s-a prăbușit pe Pământ într-o manieră controlată, de pe o orbită (300 km) mai mică decât cea a ERS-2. Resturile sale au căzut în Oceanul Atlantic. Conform estimărilor ESA, pe orbita Pământului se află în prezent aproximativ un milion de resturi provenite de la sateliți sau rachete care măsoară mai mult de un centimetru, dimensiune suficientă pentru a „dezactiva” un alt vehicul spațial în caz de impact.