Un sat din Mongolia a fost plasat în carantină după ce un localnic a murit de ciumă bubonică
-
07 August 2020 18:12
Autoritățile chineze din regiunea Mongolia Interioară au plasat un sat întreg în carantină după ce un localnic, care contractase ciuma bubonică, a murit, scrie CNN. Ciuma bubonică este o afecțiune bacteriană răspândită de purici care trăiesc pe corpul rozătoarelor sălbatice, precum marmotele. Poate ucide o persoană adultă în mai puțin de 24 de ore dacă nu este tratată la timp.
Potrivit DIGI24.ro, un pacient care contractase ciuma a murit în urma unor complicații ale sistemului circulator. Medicii nu au menționat însă cum a contractat boala responsabilă pentru una dintre cele mai teribile epidemii ale omenirii.
Autoritățile din Baotou au ordonat localnicilor să-și dezinfecteze zilnic locuințele, iar oamenii au fost testați pentru ciumă bubonică. Până în prezent nu a mai fost raportat niciun alt caz de îmbolnăvire. 35 de persoane care au intrat în contact cu pacientul decedat au fost plasate în izolare.
Recent, un adolescent în vârstă de 15 ani suspectat de infecție cu bacteria care provoacă ciuma bubonică a murit în provincia Gong-Altai din vestul Mongoliei. Cazul a fost confirmat de rezultatele testelor de laborator, potrivit Ministerului Sănătății din această țară. ''Rezultatul unui test de reacție de polimerizare în lanț (PCR) a dezvăluit că ciuma bubonică a provocat moartea unui băiat de 15 ani", a declarat Dorj Narangerel, director al Departamentului de relații publice și monitorizare din Ministerul Sănătății în cadrul unei conferințe de presă.
Adolescentul din Mongolia ar fi consumat carne de marmotă cu puțin timp înaintea decesului, potrivit Centrului Național pentru Boli Zoonotice (NCZD).
Două cazuri de ciumă bubonică au fost confirmate recent în provincia vecină Khovd, pacienții fiind doi frați care au mâncat carne de marmotă.
Autoritățile chineze au emis o alertă de nivel 3, interzicând vânarea și consumul de animale care ar putea transmite ciuma.