Salvatorii și pompierii continuă activitățile de prevenire în taberele de odihnă pentru copii din R. Moldova
-
07 Iulie 14:50
Angajații IGSU continuă desfășurarea măsurilor de prevenire și instruire în cadrul campaniei de informare privind siguranța copiilor în sezonul estival. În total, recent, în cadrul măsurilor organizate de specialiștii IGSU, au fost instruiți 3 450 de copii și 345 de membri ai personalului taberelor de odihnă, potrivit IGSU.
În ultima perioadă, salvatorii IGSU au organizat activități de instruire și ateliere interactive în 18 tabere staționare și 15 tabere cu sejur de zi. Copiii și personalul au participat la lecții privind măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și excepționale, precum și regulile de comportament în cazul producerii acestora.
În cadrul activităților interactive, salvatorii și pompierii le prezintă copiilor regulile de apărare împotriva incendiilor, modul corect de evacuare din clădiri în cazul izbucnirii unui incendiu sau al altor situații de urgență, măsurile de prevenire a înecurilor și regulile de comportament în apropierea bazinelor acvatice.
Totodată, participanții sunt informați despre modalitățile de protecție în perioada temperaturilor caniculare, regulile de siguranță pe care trebuie să le respecte atunci când rămân singuri acasă, precum și despre modul corect de apelare a Serviciului unic 112. De asemenea, copiii au posibilitatea să facă cunoștință cu tehnica de intervenție din dotarea IGSU, echipamentele utilizate de salvatori și pompieri în misiuni, să asiste la demonstrații practice și să afle mai multe despre profesia de salvator și pompier.
De asemenea, IGSU a desfășurat 25 de exerciții practice de evacuare, la care au participat 3 072 de copii și 324 de membri ai personalului. Astfel de exerciții sunt destinate dezvoltării deprinderilor practice și formării unui comportament adecvat în cazul producerii situațiilor de urgență.
De la începutul campaniei estivale, în perioada 1 iunie – 1 iulie 2026, salvatorii și pompierii au desfășurat activități de prevenire în 144 de tabere de odihnă, instruind 13 382 de copii și 1 549 de membri ai personalului. Exerciții practice de evacuare au fost organizate în 118 tabere, în cadrul cărora au fost evacuate și instruite în condiții simulate 12 084 de copii și 1 358 de angajați.
Campania de informare este realizată în comun cu colegii din cadrul altor subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne precum și voluntari.
Măsurile de prevenire în taberele de vară vor continua în toate regiunile țării, având drept scop promovarea valorilor de siguranță, măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor, dezvoltarea deprinderilor de protecție personală și pregătirea tinerei generații pentru reacționarea corectă în situații de urgență.

