Modernizarea căii ferate din Republica Moldova, discutată la Tokyo cu oficialii japonezi
-
07 Iulie 15:10
Asistența tehnică acordată de Japonia pentru dezvoltarea sectorului feroviar din Republica Moldova, inclusiv studiul privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii feroviare, s-a aflat în centrul întrevederilor pe care delegația Republicii Moldova le-a avut la Tokyo cu oficiali japonezi și reprezentanți ai Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA), relatează MOLDPRES.
Discuțiile au avut loc între reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, pe de o parte, și ministrul de stat pentru Afaceri Externe al Japoniei, Kunimitsu Ayano, ministrul adjunct pentru Afaceri Internaționale al Ministerului Terenurilor, Infrastructurii, Transporturilor și Turismului, Hikasa Yasaburo, precum și vicepreședintele senior al Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA), Mitsui Yuko.
Un subiect prioritar al întrevederilor l-a constituit sprijinul oferit de partea japoneză pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din Republica Moldova. În acest context, delegația moldoveană a prezentat propuneri de proiecte care să continue cooperarea bilaterală, pornind de la concluziile studiului tehnic privind reabilitarea și modernizarea rețelei feroviare.
Oficialii moldoveni au exprimat recunoștință Guvernului Japoniei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova prin intermediul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA) și al programului Kusanone, care finanțează proiecte de dezvoltare la nivel local.
Totodată, în cadrul întrevederilor au fost analizate și alte direcții de cooperare, inclusiv posibilitatea extinderii programului Kusanone, astfel încât acesta să răspundă unui număr mai mare de necesități ale autorităților publice locale și instituțiilor de stat din Republica Moldova.
Reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, împreună cu reprezentanți ai Căii Ferate din Moldova, efectuează, în perioada 6–11 iulie, o vizită de studiu în Japonia.
Agenda vizitei include întrevederi cu autoritățile japoneze și partenerii de dezvoltare, precum și vizite de documentare la obiective din domeniul transportului feroviar și al logisticii, pentru preluarea bunelor practici și consolidarea cooperării bilaterale.

