Un număr record de lucrători străini au plecat din Marea Britanie în 2020

  • 23 Februarie 2021 18:25
Un număr record de lucrători străini au plecat din Marea Britanie în 2020

Aproape un milion de oameni născuți în afara Marii Britanii au plecat din această țară pe parcursul anului trecut, într-un context în care pandemia de coronavirus pare să fi determinat cel mai mare exod de lucrători străini înregistrat până acum, conform datelor oficiale prezentate marți, transmite Reuters.

Cifrele Oficiului național de statistică (ONS) sugerează că în ultimele trei luni ale lui 2020 în Marea Britanie erau cu 795.000 de lucrători străini mai puțini decât cu un an mai devreme și cu aproape un milion mai puțini rezidenți născuți în străinătate cu vârsta peste 16 ani.

Aceasta, în condițiile în care Marea Britanie a înregistrat cel mai mare bilanț al deceselor atribuite coronavirusului de tip nou din întreaga Europă și a fost afectată în plan economic în mai mare măsură decât orice altă economie majoră. Impactul s-a resimțit mai ales în unele sectoare unde lucrau un mare număr de străini, cum este industria ospitalității, notează Reuters.

Cifrele difuzate marți provin dintr-un sondaj oficial privind piața muncii din Marea Britanie și nu se referă la principalele statistici privind imigrația, care a fost suspendată din cauza pandemiei, iar Oficiul de statistică a atenționat că trebuie "folosite cu prudență" din mai multe motive.

Mai întâi, metoda de raportare a răspunsurilor la numărul total de britanici pornește de la premiza că populația generală a Regatului Unit a continuat să crească în același ritm ca înainte de pandemie, ceea ce generează un punct de pornire potențial eronat. De asemenea, studiul nu ține cont de fluxurile migrației, iar pandemia a determinat înlocuirea interviurilor realizate de Oficiu cu discuții telefonice, deci este mai greu de spus dacă scăderea numărului de respondenți străini reflectă într-adevăr o modificare a eșantionului.

În orice caz, potrivit lui Johathan Portes, profesor de economie și politici publice la King's College din Londra și fost responsabil al Departamentului britanic pentru muncă și pensii, se poate conchide că a avut loc realmente o migrație în masă.

"Nu am nicio îndoială că am fost martorii celui mai mare exod din Marea Britanie, fără precedent în istoria recentă", a afirmat Portes, menționând că e greu de spus dacă acești lucrători vor mai reveni după terminarea pandemiei.

De exemplu, cetățenii Uniunii Europene care nu și-au făcut formalitățile pentru a se asigura că își păstrează dreptul de rezidență în Marea Britanie după Brexit s-ar putea confrunta cu dificultăți legale.

Lucrătorii născuți în UE reprezintă majoritatea celor plecați din Regatul Unit în ultimul an, potrivit cifrelor Oficiului de statistică britanic, iar modul în care calculează ONS face posibil ca cifrele avansate să fie subestimate, a mai remarcat profesorul Portes.

În opinia acestuia, alte evoluții sugerate de datele ONS, cum ar fi întoarcerea din străinătate a peste 1 milion de britanici, par neplauzibile, a mai consemnat Reuters. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău