Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din Republica Moldova. CNAS anunță condițiile

  • 11 Iulie 10:40
Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din Republica Moldova. CNAS anunță condițiile

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului, acordate de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Pentru a primi plățile, părinții trebuie să înregistreze nașterea copilului și să dețină un buletin de identitate valabil, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Petru Socolan, șeful Direcției informare și comunicare cu mass-media din cadrul CNAS, a menționat că, dacă familia planifică o vizită în Republica Moldova, pot înregistra nașterea copilului la Agenția Servicii Publice până la împlinirea vârstei de un an.

„Dacă nu planificați o vizită în țară, puteți să înregistrați nașterea copilului la ambasada sau consulatul Republicii Moldova din statul în care vă aflați”, a afirmat Petru Socolan.

De asemenea, acesta subliniază că, dacă mama copilului nu deține un buletin de identitate valabil, indemnizația nu va putea fi stabilită.

„Din acest motiv, este important să verificați termenul de valabilitate al actului de identitate. Atunci când programați o vizită la ambasadă sau la consulat pentru înregistrarea nașterii copilului, solicitați și eliberarea unui nou buletin de identitate, dacă cel actual este expirat”, a remarcat Petru Socolan.

Reprezentantul CNAS a accentuat că, în prezent, toate indemnizațiile destinate familiilor cu copii sunt stabilite proactiv de către instituție.

„Astfel, după înregistrarea nașterii copilului, nu este necesar să prezentați certificatul de naștere la vreo instituție și nici să depuneți o cerere. Datele sunt preluate automat din Registrul de Stat al Populației, iar indemnizația unică la naștere și indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului, în valoare de 1 000 de lei, se stabilesc automat până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului”, a punctat Petru Socolan.

Pentru a primi banii, persoanele vor avea nevoie de un card bancar social. Dacă vă aflați în străinătate și nu dețineți un card bancar social, puteți asocia prestațiile unui cont bancar din Republica Moldova.

„Acest lucru este posibil cu ajutorul semnăturii electronice, prin intermediul aplicației EVO. Dacă nu dispuneți de semnătură electronică, banii vor fi transferați la oficiul poștal. Dacă banii transferați nu sunt ridicați timp de trei luni consecutive, plata acestora va fi suspendată. Astfel, pentru a evita această situație, atunci când merg la ambasadă sau consulat, familiile pot întocmi o procură pe numele bunicii, bunicului copilului sau al unei alte persoane de încredere din Republica Moldova, care va putea merge lunar la oficiul poștal pentru a ridica indemnizația”, a adăugat Petru Socolan.

Pentru informații suplimentare, beneficiarii pot suna la Centrul de Apel al CNAS la numărul de telefon: 022-257-777.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
35,52
Cer fragmentat
Umiditate:19 %
Vint:0,45 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
22
Thu
20
Fri
22
Arhivă Radio Chișinău