Un "maraton" de rugăciune în toată lumea, pentru sfârșitul pandemiei, a fost deschis de Papa Francisc și va dura toată luna mai

  • 02 Mai 2021 09:00
Un

În luna mai, dedicată Sfintei Fecioare Maria, în sanctuare mariane din întreaga lume se vor înălța rugăciuni pentru sfârșitul pandemiei, inițiativă a Papei Francisc.

Luna mariană a fost deschisă de papa Francisc pe 1 mai și va fi încheiată tot de pontif, pe 31 mai, informează sâmbătă Vatican News și EFE, citate de Agerpres.

Au fost alese treizeci de sanctuare mariane din întreaga lume - reprezentative pentru toate celelalte - unde se va recita rugăciunea Rozariului în fiecare din zilele lunii mai, dedicată Sfintei Fecioare Maria.

Recitarea Rozariului în cele 30 de sanctuare va fi transmisă zilnic, în direct, pe canalele de radio și televiziune ale Sfântului Scaun, la ora 18:00.

Papa Francisc s-a vaccinat împotriva Covid-19 încă de la începutul anului, în prima zi a campaniei de vaccinare începută la Vatican. La 84 de ani, Suveranul Pontif a adresat în repetate rânduri îndemnuri la vaccinare. 

"Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să primească vaccinul. Este o alegere etică, deoarece nu te joci doar cu sănătatea ta, cu viața ta, ci și cu viața altora", a spus Papa Francisc, în urmă cu câteva luni. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:85 %
Vint:6,17 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
7
Mon
9
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău