Un film de Dumitru Grosei a fost proiectat la un muzeu din Capitală
-
06 Septembrie 2019 11:41
O proiecție specială a filmului etnografic ”Călărași - un ținut la poarta raiului”, în regia lui Dumitru Grosei, a avut loc în seara zilei de joi, 5 septembrie, la Muzeul național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, informează MOLDPRES.
Filmul a fost realizat în anul 2018 de „Symbimol Media” (Moldova), în coproducție cu Asociația Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema” și Hi-Fi Production (România), cu sprijinul Consiliului Raional Călărași.
Solicitat de agenție, directorul instituției gazdă, Petru Vicol, a menționat că proiecția de film a deschis un șir de acțiuni culturale prilejuite de împlinirea a 130 de ani de la fondarea Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, cu genericul „130 de ani de istorie și cultură națională”. ”Acțiunile au menirea de a promova patrimoniul cultural național al instituției în rândul publicului și de a implica comunitatea în activitățile muzeale”, a precizat Petru Vicol.
La rândul său, regizorul Dumitru Grosei a afirmat că, inițial, filmul a fost vizionat de către public în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar ”Cronograf”, iar acum a fost proiectat în premieră și în limbaj mimico-gestual, dar și tradus în căști pentru nevăzători.
Proiecția de film a fost precedată de o discuție cu autorul filmului, la care au participat membrii echipei de creație: criticul de teatru și film, Larisa Turea, scriitorul Dumitru Crudu, jurnalistul Valentina Butnaru, etnograful Dorina Onică, șeful Secției cultură Călărași, Dumitru Trifan, precum și unul din protagoniștii filmului, Tatiana Popa - directorul Muzeului „Casa Părintească” din satul Palanca, raionul Călărași.
Evenimentul a continuat cu un program folcloric prezentat de Ansamblul „Ștefan Vodă”, condus de Artistul Poporului, Tudor Ungureanu, și formația „Renașterea” din orașul Călărași.
Filmul „Călărași – un ținut la poarta raiului” a fost distins cu mai multe premii: „Cel mai bun film documentar” la tema „Istorie și conservare patrimoniu”, Amorgos Tourism Film Festival (31 octombrie-5 noiembrie 2018, Amorgos, Grecia); „Cel mai bun film” la secțiunea „Etnoecologie, natură și oameni indigeni” în cadrul Festivalului Internațional de Film Ecologic „To Save and Preserve”, (3-8 iunie 2018, Rusia); Marele Premiu „Cel mai bun film etnografic” în cadrul Festivalului Internațional de Film Etnografic din Zlatna, județul Alba, România (10-12 august 2018); „Cel mai bun documentar” la Constanța International Film Festival, România (1-8 septembrie 2018) etc.
Regizorul Dumitru Grosei s-a născut în 1969, în satul Marinici, raionul Nisporeni. Între anii 1992-1994, a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași, iar în 1999 a absolvit Facultatea de Regie Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În 1995, a fost regizor secund al regizorului francez Bertrand Tavernier, la filmul ”Capitaine Conan”. În prezent, Dumitru Grosei locuiește în Chișinău și este președinte și fondator al Asociației Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema”. Între anii 2016 și 2017, a deținut funcția de director al Arhivei Naționale de Film a Republicii Moldova.
Sursa:Moldpres