Un deputat cere Curții Constituționale să declare neconstituțională instituirea stării de urgență în R. Moldova
-
07 Aprilie 2021 11:30
Deputatul Octavian Țîcu îi cere Curții Constituționale să declare neconstituțională instituirea stării de urgență în Republica Moldova.
El a declarat astăzi într-o conferință de presă că instituirea stării de urgență ar fi ilegală și neconstituțională deoarece la adoptarea deciziei au existat încălcări de procedură.
În primul rând, potrivit acestuia, un guvern interimar nu ar avea dreptul să propună instituirea stării de urgență. În al doilea rând, proiectul hotărârii a fost semnat de trei deputați, deși potrivit legislației, inițiativa ar trebui să vină din partea Guvernului sau a Președinției. În plus, potrivit deputatului, deciziile luate în urma declarării stării de urgență nu confirmă necesitatea acesteia măsuri.
Amintim că Parlamentul a declarat stare de urgență până la 30 mai, decizie criticată de opoziție, care o consideră politică. Mai mulți experți au comentat că hotărârea votată de deputații PSRM și ai Partidului Șor are drept scop amânarea alegerilor anticipate, deoarece Parlamentul nu poate fi dizolvat în perioada stării de urgență.