'Nu vom consuma mult timp dacă nu vom vedea din partea Rusiei dorința de a transpune "Minskul" în practică. Nu vom aștepta ani în șir, am stabilit pentru aceasta un timp limitat', a afirmat Iermak, care nu a precizat vreun termen, dar anterior presa ucraineană a relatat că în conversațiile cu reprezentanții echipei lui Zelenski s-a spus neoficial că situația din Donbas ar trebui să se clarifice în prima jumătate a anului 2020.

'Evident, Ucraina va face tot posibilul pentru a se ajunge la încetarea războiului pe cale politică. Dar noi, desigur, avem și un "plan B"', a insistat consilierul prezidențial, subliniind că acest "plan B" constă în 'construirea unui zid de securitate în Donbas și a trăi mai departe'. 'Avem prieteni, îi vom implica și le vom împrumuta experiența. Mă refer aici în primul rând la Israel', a adăugat el.

Cu toate acestea, echipa președintelui Zelenski speră în succesul apropiatei reuniuni în format 'Normandia' (Franța, Germania, Ucraina și Rusia), a mai spus Iermak.

După o pauză de aproape trei ani, Parisul va găzdui luni negocierile destinate relansării procesului de pace în estul Ucrainei. Dar anumite tactici utilizate de Moscova provoacă temerea că, la fel ca în alte locuri din fosta URSS, conflictul din Donbas riscă să fie înghețat, notează vineri AFP.

La prima sa întâlnire cu (președintele rus) Vladimir Putin, pentru a negocia o soluție politică privitor la separatismul în teritoriul ucrainean în cele două autoproclamate republici populare Donețk și Lugansk, președintele Volodimir Zelenski se va gândi cu siguranță la secesioniștii proruși din Transnistria (Republica Moldova), Abhazia și Osetia de Sud (Georgia), comentează agenția de presă franceză.

Moscova și-a folosit influența în aceste regiuni pentru a perturba fostele republici sovietice indisciplinate Georgia și Republica Moldova.

Prăbușirea URSS în 1991 a dat frâu liber naționalismelor, mai ales că frontierele stabilite de puterea sovietică a animat unele tensiuni etnice și lingvistice.

În Rusia, Moscova a strivit independența cecenă, dar în alte părți rușii au alimentat separatismele.

În Georgia, la începutul anilor 1990, Abhazia și Osetia de Sud au ieșit de sub controlul Tbilisi în urma unor conflicte armate sângeroase, sub privirea îngăduitoare a Moscovei. Iar când în 2003 președintele georgian de la acea vreme, Mihail Saakașvili, a promis integrarea țării sale în UE și NATO, Rusia și-a intensificat sprijinul în favoarea celor două entități separatiste.

Tentativa din 2008 a Georgiei de a prelua sub control cu forța Osetia de Sud a dus la un fiasco și la intervenția militară a Rusiei, iar apoi la recunoașterea oficială de către Moscova a independenței Osetiei de Sud și Abhaziei.

În alt caz, Republica Moldova și-a redescoperit pe ruinele URSS identitatea sa românească, scrie AFP. Transnistria, în estul republicii, o fâșie de pământ locuită de rusofoni și rusofili, s-a răzvrătit și a obținut de facto independența la finalul unui conflict (1991-1992) cu sprijinul unităților armatei ruse.

În Ucraina, o schemă similară a apărut mult mai târziu, în 2014. Mai întâi în Crimeea, anexată de Rusia după o revoltă prooccidentală la Kiev, care a dus la fuga președintelui prorus Viktor Ianukovici în Rusia.

După aceea, mișcări separatiste bine înarmate au apărut peste noapte în Donețk și Lugansk, două regiuni rusofone de la granița cu Rusia. Acestea și-au autoproclamat independența, provocând un conflict armat cu Kievul care durează și în prezent.

Moscova folosește diferite instrumente pentru a-și exercita influența în aceste regiuni. Din punct de vedere economic, Rusia este marele partener. În Abhazia prin turism și importuri de citrice. Osetia de Sud și-a văzut economia integrată cu cea din Osetia de Nord, regiunea vecină rusă. Industria Transnistriei supraviețuiește datorită materiilor prime ruse ultrasubvenționate, a gazelor în special.

Abhazii, osetinii și transnistrenii primesc cu ușurință pașapoarte rusești, ajutoare sociale și chiar pensii.

În estul Ucrainei, lucrurile evoluează într-un mod similar. Zeci de convoaie umanitare au fost organizate și au fost emise cel puțin 170.000 de pașapoarte rusești. Au fost, de asemenea, documentate plăți de asistență socială și pensii.

Fie că este vorba despre Abhazia, Osetia de Sud sau Transnistria, aceste conflicte sunt acum paralizate. Iar Moscovei îi convine: fideli ai ei sunt la putere și forțele sale armate sunt acolo prezente.

Republica Moldova și Georgia au fost nevoite să-și reconsidere ambițiile privind integrarea europeană sau atlantică, mai ales că nici UE, nici NATO nu doresc să le primească până la rezolvarea acestor conflicte teritoriale.

În ambele cazuri există formate internaționale de negocieri. Dar este un statu-quo. În decembrie, va avea loc o nouă sesiune în 11 ani - cea de-a 50-a - a discuțiilor de la Geneva (GID) cu privire la Georgia. Pentru Republica Moldova, formatul '5 + 2' (Chișinău, Tiraspol, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE și SUA ca observatori), relansat în 2011, nu a dus la niciun progres.

În Ucraina, situația nu este încă aceeași și este mai costisitor și mai dificil de menținut o influență pe termen lung într-o țară de 42 de milioane de oameni, susținută din punct de vedere militar și financiar de Occident.

Dar adoptarea acordurilor de pace de la Minsk din 2015 a transformat acest război deschis într-un conflict de intensitate scăzută, fără ca reglementarea politică să fi progresat cât de cât.