Un cetățean azer a fost reținut în baza informației INTERPOL
-
31 Ianuarie 2023 13:20
În punctul de trecere a frontierei Otaci a fost identificat în fluxul de călători un cetățean al Republicii Azerbaidjan, care era dat în urmărire internațională. Străinul avea emis pe numele său, de către autoritățile de drept din țara de baștină, un mandat de arestare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri. În baza procedurilor stabilite între Poliția de Frontieră și INTERPOL, persoana a fost reținută, anunță border.gov.md.
Ieri, 30 ianuarie 2023, pe sensul de ieșire din Republica Moldova a fost depistat cetățeanul Republicii Azerbaidjan, în vârstă de 42 de ani. În cadrul controlului de specialitate, polițiștii de frontieră au constatat că în baza de date INTERPOL bărbatul figurează ca fiind dat în căutare de către autoritățile de drept azere.
Audiat, cetățeanul a declarat că nu cunoaște nimic despre acest fapt. Din spusele acestuia, intenționa să ajungă în Polonia de unde să se deplaseze în țara de baștină, prezentând un bilet de avion în acest sens.
Conform sarcinii INTERPOL, polițiștii de frontieră au reținut persoana și au plasat-o în izolatorul de detenție provizorie din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț, până la elucidarea circumstanțelor.