300 de miliarde

Acesta a fost cel mai așteptat punct al summitului: cât vor trebui să ofere țărilor în curs de dezvoltare cele 23 de țări dezvoltate și Uniunea Europeană, desemnate în 1992 ca responsabile istorice pentru schimbările climatice?

„Cel puțin 300 de miliarde de dolari pe an de acum și până în 2035”, este răspunsul acordului de la Baku. Documentul stabilește acest „nou obiectiv colectiv cuantificat” pentru a-l înlocui pe cel anterior de 100 de miliarde de dolari pe an. Aceasta reprezintă jumătate din ceea ce solicitau țările în curs de dezvoltare și un efort foarte mic dacă se ia în considerare inflația, au criticat ONG-urile.

Conform textului, țările dezvoltate sunt în frunte în atingerea acestei sume, dar și alții pot participa.

Contribuția țărilor bogate va proveni din fondurile lor publice, completate de investiții private pe care le mobilizează sau le garantează, sau din „surse alternative”, prevede textul, ceea ce înseamnă posibile taxe globale, încă în curs de examinare (pe marile averi, transportul aerian sau maritim).

Conform acordului, aceste 300 de miliarde de dolari ar trebui să fie pârghia necesară pentru a ajunge la un total de 1 300 de miliarde de dolari pe an până în 2035 pentru țările în curs de dezvoltare. Această cifră corespunde nevoii lor de finanțare externă, estimată de experții Amar Bhattacharya, Vera Songwe și Nicholas Stern, însărcinați de ONU.

Nici o obligație pentru China

Țările occidentale au solicitat extinderea listei țărilor responsabile pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice, argumentând că între timp China, Singapore și statele din Golf s-au îmbogățit și ele.

Dar China, în special, a trasat o linie roșie: nu se pune problema de a intra în această listă.

Acordul de la Baku „invită” țările nedezvoltate să furnizeze contribuții financiare, dar acestea vor rămâne "voluntare", se precizează în mod explicit.

Cu toate acestea, acordul include o noutate: de acum înainte, finanțarea combaterii schimbărilor climatice din partea țărilor nedezvoltate, acordată prin intermediul băncilor multilaterale de dezvoltare, poate fi luată în considerare pentru atingerea obiectivului de 300 de miliarde. Europenii au salutat acest lucru.

Concesii pentru cele mai vulnerabile țări

Acestea au trântit pentru scurt timp ușa sâmbătă, plângându-se că nu au fost nici auzite, nici consultate, dar cele 45 de țări cel mai puțin dezvoltate și grupul de aproximativ patruzeci de mici state insulare au fost în cele din urmă convinse să nu blocheze acordul.

Acestea doreau ca o parte din ajutorul financiar să le fie rezervată în mod explicit, contrar avizului altor țări africane și sud-americane. În cele din urmă, acordul anticipează obiectivul de triplare a finanțării până în 2030, în esență fonduri publice, care vor fi canalizate prin fonduri multilaterale, acolo unde acestea sunt prioritare.

De asemenea, se așteaptă ca o foaie de parcurs să producă un raport pentru COP30 din Belem, Brazilia, în noiembrie 2025, cu privire la modul de creștere a finanțării pentru climă. Printre altele, aceasta le va oferi o nouă oportunitate de a obține mai mulți bani sub formă de donații, în timp ce în prezent 69 % din finanțarea combaterii schimbărilor climatice constă în împrumuturi.

Absența unei mențiuni explicite la eliminarea treptată a combustibililor fosili

Potrivit unui negociator european, orice mențiune explicită a „tranziției” către renunțarea la combustibilii fosili, principala realizare a COP28 de la Dubai, a dispărut în momentul finalizării textelor principale, reflectând un „târg al diavolului” cu țările producătoare.

Acesta apare doar în mod implicit în menționările privind existența acordului adoptat anul trecut.

Dar textul, care ar fi trebuit să consolideze punerea sa în aplicare, nu a fost adoptat în cele din urmă la încheierea COP29, după o lungă luptă care l-a golit deja în mare parte de substanță.

Una dintre prioritățile Uniunii Europene, contestată de Arabia Saudită, a fost obținerea unei monitorizări anuale a eforturilor de renunțare la petrol, gaz și cărbune: fără succes.