Școală renovată și servicii publice mai bune pentru locuitori comunei Chișcăreni

  • 21 Iulie 15:47
Școală renovată și servicii publice mai bune pentru locuitori comunei Chișcăreni

Locuitorii comunei Chișcăreni, raionul Sângerei, beneficiază de condiții mai sigure pentru educație și servicii publice prestate într-un mediu modern, după finalizarea a două proiecte de dezvoltare locală realizate prin Programele Naționale „Satul European” și „Satul European Expres”, relatează MOLDPRES.

Unul dintre proiectele finalizate vizează reconstrucția acoperișului Liceului Teoretic „Nicolae Casso”. Lucrările au fost realizate în perioada martie 2025 – iulie 2026 și au inclus înlocuirea integrală a acoperișului, termoizolarea planșeului clădirii, schimbarea unor ferestre și modernizarea sistemului de scurgere a apelor pluviale.

Intervenția a fost necesară, întrucât acoperișul liceului, construit în urmă cu 56 de ani, nu a beneficiat până acum de reparații capitale. Degradarea acestuia afecta clădirea și crea dificultăți în desfășurarea procesului educațional.

Pentru realizarea lucrărilor au fost alocate peste 3,61 milioane de lei din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar Primăria comunei Chișcăreni a contribuit cu aproape 800 de mii de lei.

Un alt proiect implementat în comunitate a vizat reparația acoperișului clădirii Primăriei din satul Chișcăreni, unde activează mai multe instituții și servicii publice, inclusiv Primăria, Postul de Poliție, Serviciul de Asistență Socială și Întreprinderea Municipală „ServCom Chișcăreni”.

Lucrările au permis îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru angajații instituțiilor și crearea unui spațiu mai sigur pentru cetățenii care accesează serviciile publice. Pentru acest proiect au fost alocați aproximativ 450 de mii de lei din bugetul de stat, iar contribuția autorității publice locale a fost de aproape 4,5 mii de lei.

„Odată cu realizarea acestor proiecte, locuitorii comunei beneficiază de condiții moderne și sigure pentru accesarea serviciilor publice, iar angajații instituțiilor își desfășoară activitatea într-un mediu decent. Reabilitarea acoperișului liceului reprezintă o realizare deosebită pentru întreaga comunitate. Astăzi nu mai avem grija ploilor sau a ninsorilor, iar elevii și profesorii își desfășoară activitatea în condiții confortabile”, a declarat primarul comunei Chișcăreni, Andrei Crăciun.

Beneficiarii direcți ai investiției în instituția de învățământ sunt cei 397 de elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Casso” și cei 51 de angajați ai instituției. În același timp, de serviciile publice îmbunătățite beneficiază toți locuitorii comunei Chișcăreni, care are o populație de aproximativ 4.160 de persoane.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
29,86
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:1,85 m/s
Wed
19
Thu
19
Fri
20
Sat
20
Sun
22
Arhivă Radio Chișinău