ULTIMA ORĂ! Lista completă a persoanelor reținute de CNA
-
08 Aprilie 2015 15:19
Angajații Centrului Național Anticorupție au reținut 16 persoane în dosarul legat de achizițiile publice de echipamente și utilaje medicale.
Pe lângă fostul ministru al sănătății Andrei Usatâi au mai fost reținuți directorul și vicedirectorul Spitalului de Urgență Chișinău, șeful interimar al centrului de sănătate din Cahul, directorul spitalului raional Taraclia, șeful centrului republican de diagnostică, precum și un șef de direcție al acestei instituții, directorul Institutului de Cardiologie, directorul Institutului Oncologic, directorul adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare, șeful adjunct al Agenției de Achiziții Publice, directorul, vicedirectorul și un șef de secția de la Agenția Medicamentului, un șef de proiect din cadrul Ministerului Sănătății și reprezentantul unui agent economic desemnat câștigător al unor tendere în mod fraudulos.
Șeful direcției urmărire penală din cadrul CNA Bogdan Zumbreanu a precizat că este vorba de un dosar deschis în noiembrie 2014 care conține 15 cauze penale legate de favorizarea a doi agenți economici la licitațiile pentru procurarea echipamentului și utilajului medical. Suma prejudiciului, conform datelor inițiale este de 2,75 milioane de lei.