UEFA vrea ca toate meciurile de fotbal de la EURO 2020, inclusiv cele din București, să se joace cu spectatori în tribune
-
16 Martie 2021 17:55
UEFA nu acceptă ca meciurile de la EURO 2020 să se dispute cu porțile închise și le cere celor 12 orașe gazdă să primească spectatori, a declarat președintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, pentru Sky Sports.
Amânat un an din cauza crizei sanitare, EURO 2020 urmează să se desfășoare în această vară, în perioada 11 iunie - 11 iulie, în 12 orașe de pe continent, printre care Bucureștiul.
Ceferin a indicat că UEFA nu mai ia în calcul posibilitatea ca meciurile să se joace cu porțile închise.
"Avem mai multe scenarii, dar ceea ce putem garanta este că opțiunea de a juca vreun meci de la EURO 2020 pe un stadion gol nu intră în discuție. Fiecare oraș gazdă trebuie să garanteze că la meciuri vor fi spectatori", a spus Ceferin.
UEFA a negat informația potrivit cărora va amâna decizia cu privire la care dintre cele 12 orașe vor fi reținute drept gazde. Ea a indicat că 7 aprilie rămâne termenul limită pentru ca orașele să prezinte numărul de fani care vor avea acces pe stadioane.
Comitetul executiv al UEFA se va reuni pe 19 aprilie, cu o zi înaintea congresului UEFA, la care va fi luată o decizie finală în privința orașelor gazdă.
"Noi am stabilit ca termen limită 20 aprilie pentru decizia finală referitoare la EURO", a spus Ceferin.
"Scenariul ideal este ca turneul să se desfășoare în cele 12 locații inițiale, însă dacă asta nu este posibil, atunci va avea loc în 10 sau 11 țări, dacă una sau mai multe dintre locații nu pot îndeplini condițiile cerute", a adăugat Ceferin.
Declarațiile sale au venit la puțin timp după ce un membru al Comitetului Executiv al UEFA, Rainer Koch, a afirmat că instanța conducătoare a fotbalului european intenționează în continuare ca EURO 2020 să se desfășoare în această vară în 12 orașe de pe continent.
La începutul acestei luni, presa internațională a scris că orașele Glasgow și Dublin ar putea să nu mai găzduiască meciuri de la EURO 2020, deoarece în Scoția și Irlanda sunt impuse măsuri restrictive extrem de severe în contextul pandemiei de coronavirus.
Orașele desemnate să găzduiască partidele turneului final sunt Amsterdam, Baku, Bilbao, București, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Munchen, Roma, Sankt Petersburg și Londra, capitala britanică urmând să organizeze semifinalele și finala EURO 2020.
Arena Națională urmează să găzduiască partidele Austria - Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina - Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina - Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiției, precum și un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.
Sursa: AGERPRES