UE și SUA au agreat o abordare coordonată privind implicarea în Indo-Pacific după primele consultări la nivel înalt cu privire la această regiune

  • 04 Decembrie 2021 13:47
UE și SUA au agreat o abordare coordonată privind implicarea în Indo-Pacific după primele consultări la nivel înalt cu privire la această regiune

UE și SUA au agreat o abordare coordonată privind implicarea în Indo-Pacific după primele consultări la nivel înalt cu privire la această regiune, potrivit Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), scrie caleaeuropeana.ro.

Wendy R. Sherman, adjunctul secretarului de stat, și Stefano Sannino, secretarul general al Serviciului European de Acțiune Externă, au condus, la 3 decembrie, la Washington, primele consultări la nivel înalt între SUA și UE cu privire la regiunea Indo-Pacific.

Cei doi au trecut în revistă angajamentul și strategiile lor respective în Indo-Pacific. Cele două părți și-au reafirmat intenția de a lucra împreună și cu partenerii în sprijinul unui Indo-Pacific liber și deschis, care să fie incluziv, bazat pe statul de drept și pe valorile democratice și care să contribuie la stabilitatea, securitatea și dezvoltarea durabilă a regiunii. Statele Unite și Uniunea Europeană împărtășesc un interes strategic în ceea ce privește consolidarea cooperării cu partenerii din Indo-Pacific pe baza unor valori și interese comune și în sprijinul cadrelor multilaterale bazate pe norme. Ambele părți au reafirmat importanța centralității ASEAN și a susținerii unei ASEAN puternice și independente.

Acestea și-au afirmat obiectivul comun de a se coordona în ceea ce privește implicarea în Indo-Pacific și au identificat posibile domenii prioritare și teme imediate de cooperare, cum ar fi lupta pentru combaterea crizei climatice (inclusiv prevenirea și răspunsul rapid la dezastrele naturale), sănătatea publică și răspunsul și pregătirea pentru pandemii (inclusiv sprijinul pentru COVAX, promovarea securității sanitare mondiale și sprijinul acordat sistemelor naționale de asistență medicală), libertatea de navigație și securitatea maritimă, drepturile omului, standardele fundamentale de muncă, astfel cum sunt definite de OIM (inclusiv cele care abordează munca copiilor), buna guvernanță, infrastructura, tehnologiile critice și emergente, securitatea cibernetică și combaterea dezinformării.

De asemenea, Statele Unite și UE împărtășesc un interes comun în ceea ce privește securitatea, stabilitatea și previzibilitatea în regiune, inclusiv în ceea ce privește libertatea de navigație și de survolare în conformitate cu dreptul internațional, astfel cum se reflectă în Convenția din 1982 privind dreptul mării. Aceștia și-au reconfirmat interesul pentru stabilitate și status quo în strâmtoarea Taiwan, iar ambele părți au remarcat un interes comun în ceea ce privește aprofundarea cooperării cu Taiwanul, în conformitate cu politicile lor respective privind “o singură Chină”.

Secretarul adjunct Sherman și secretarul general Sannino au recunoscut nevoile semnificative de dezvoltare a infrastructurii partenerilor din regiunea Indo-Pacific. Aceștia au reamintit intenția exprimată de președintele Biden, de președintele von der Leyen și de președintele Michel în cadrul reuniunii la nivel înalt SUA-UE din 2021 și în marja COP 26 de a intensifica cooperarea în ceea ce privește conectivitatea durabilă, infrastructura de calitate și de a aborda criza climatică prin dezvoltarea infrastructurii.

Aceștia au reafirmat obiectivul SUA și al UE de a promova dezvoltarea infrastructurii, inclusiv a infrastructurii digitale, care să fie de înaltă calitate, transparentă, rezistentă și durabilă și care să faciliteze tranziția ecologică. Ca parte a acestui obiectiv, aceștia au reiterat interesul comun al Statelor Unite și al UE pentru un mediu de reglementare și de politică transparent, durabil și echitabil în Indo-Pacific, care să atragă investiții publice și private. Aceștia și-au exprimat intenția de a face schimb de bune practici și de a identifica domeniile de complementaritate între inițiativele existente ale SUA, UE, regionale și multilaterale în materie de infrastructură, inclusiv inițiativa “Build Back Better World” și “EU Global Gateway”.

Secretarul adjunct și secretarul general au convenit să continue aceste consultări, după cum va fi cazul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:2,06 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
20
Thu
21
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău