UE impune un nou set de sancțiuni împotriva Moscovei și Minskului ce vizează 160 de oligarhi, politicieni ruși și sectorul bancar din Belarus
-
09 Martie 2022 16:03
Statele membre ale Uniunii Europene au decis miercuri să extindă sancțiunile împotriva Rusiei și Belarusului în urma invaziei ruse din Ucraina, informează Comisia Europeană, potrivit CaleaEuropeana.ro.
Astfel, potrivit sursei citate, ca răspuns la implicarea Belarusului în agresiunea militară nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei și având în vedere gravitatea continuă a situației, Consiliul UE a adoptat miercuri măsuri sectoriale suplimentare care vizează sectorul financiar din Belarus.
Măsurile introduc interdicții SWIFT similare celor pentru regimul rusesc, clarifică faptul că activele criptografice intră sub incidența “valorilor mobiliare transferabile” și extind și mai mult restricțiile financiare existente, reflectând măsurile deja în vigoare în ceea ce privește sancțiunile impuse Rusiei.
În special, măsurile convenite vor:
- restricționa furnizarea de servicii SWIFT către Belagroprombank, Bank Dabrabyt și Banca de Dezvoltare a Republicii Belarus, precum și către filialele lor belaruse;
- interzice tranzacțiile cu Banca Centrală a Belarusului legate de gestionarea rezervelor sau a activelor și de furnizarea de finanțare publică pentru comerțul cu Belarus și pentru investiții în Belarus;
- interzice listarea și furnizarea de servicii în legătură cu acțiunile entităților de stat din Belarus în locurile de tranzacționare din UE începând cu 12 aprilie 2022;
- limita în mod semnificativ intrările financiare din Belarus în UE, prin interzicerea acceptării de depozite de peste 100.000 EUR de la resortisanți sau rezidenți belaruși, prin interzicerea deținerii de conturi ale clienților belaruși de către depozitarii centrali de valori mobiliare din UE, precum și prin interzicerea vânzării de valori mobiliare denominate în euro către clienți belaruși;
- interzice furnizarea de bancnote denominate în euro către Belarus.
În ceea ce privește Rusia, Consiliul UE a introdus măsuri restrictive suplimentare în ceea ce privește exportul de produse de navigație maritimă și de tehnologie de radiocomunicații către această țară. În temeiul acestei decizii, se va interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, direct sau indirect, de produse și tehnologii de navigație maritimă către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia, pentru utilizare în Rusia sau pentru a fi introduse la bordul unei nave sub pavilion rusesc.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că noul pachet de sancțiuni include 160 de oligarhi, politicieni ruși și bănci din Belarus.
Așadar, 160 de persoane au fost incluse pe listă în ceea ce privește acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
Printre cele 160 de persoane se numără:
- 14 oligarhi și oameni de afaceri proeminenți implicați în sectoare economice cheie care asigură o sursă substanțială de venituri pentru Federația Rusă – în special în industria metalurgică, agricolă, farmaceutică, de telecomunicații și digitală -, precum și membrii familiilor acestora;
- 146 de membri ai Consiliului Federației Ruse, care au ratificat deciziile guvernamentale privind “Tratatul de prietenie, cooperare și asistență reciprocă între Federația Rusă și Republica Populară Donețk” și “Tratatul de prietenie, cooperare și asistență reciprocă între Federația Rusă și Republica Populară Luhansk”;
În total, măsurile restrictive ale UE se aplică în prezent unui număr total de 862 de persoane și 53 de entități.