UE a tăiat din tranșa a doua pentru reforma justiției

  • 15 Septembrie 2014 18:08
UE a tăiat din tranșa a doua pentru reforma justiției

A doua tranșă din sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova de Uniunea Europeană, pentru implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiției 2011-2016 nu a fost debranșată în întregime.

Anunțul a fost făcut de Ministrul Justiției Oleg Efrim și ambasadorul UE la Chișinău, Pirkka Tapiola în cadrul unei conferințe de presă.

Din 15 milioane de euro, cât ar fi trebuit să constituie a doua tranșă, au fost oferite numai 13,2 milioane de euro, finanțarea fiind redusă în mare parte din cauza tergiversării reformei Procuraturii Generale.

Deși au fost adoptate o serie de legi importante, precum pachetul de legi anticorupție, principala problemă rămâne implementarea acestora, a subliniat Pirkka Tapiola. Combaterea corupție trebuie să devină prioritate națională, dar și o prioritate în relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, a adăugat ambasadorul UE la Chișinău.

Lucrurile se schimbă în domeniul justiției, însă nu cu viteza necesară, a afirmat Ministrul Justiției, Oleg Efrim.

Ministrul Justiției a adăugat că reforma procuraturii reprezintă o prioritate pentru procesul de reformare a justiției. De asemenea, urmează să fie reformate Institutul Național al Justiției, Curtea Constituțională, avocatura, sistemul executorilor judecătorești, expertiza judiciară, instituția avocatului poporului.

Prima tranșă din suportul bugetar, în valoare de 15 milioane de euro, a fost transferată de Uniunea Europeană Republicii Moldova în noiembrie 2013. Valoarea totală a suportului bugetar se ridică la 60 de milioane de euro, plus 10 milioane de euro pentru asistență tehnică.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău