Ucraina a intrat într-un nou tip de parteneriat cu NATO

  • 13 Iunie 2020 09:30
Ucraina a intrat într-un nou tip de parteneriat cu NATO

Ucraina a devenit partener de oportunități sporite în relația cu NATO (Enhanced Opportunities Partners/EOP). Unii diplomați consideră că acest parteneriat mai strâns nu este un pas suplimentar pentru aderarea Ucrainei la Alianță, dar ar putea fi perceput ca o provocare la adresa Rusiei, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Noul statut al Ucrainei îi va permite să participe la mai multe programe și exerciții și să aibă un acces mai mare la informațiile clasificate ale NATO, a anunțat Alianța, vineri, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicării, Alianța Nord-Atlantică își va adapta relațiile cu Ucraina în funcție de domeniile de interes reciproc.

Finlanda, Australia, Suedia, Iordania și Georgia sunt de asemenea parteneri în cadrul aceluiași acord cu NATO.

Diplomați citați de DPA au apreciat că această decizie nu este un pas mai aproape de aderarea la Alianță, subliniind că Ucraina este deja un partener al NATO de mulți ani, participând cu trupe la operațiunile din Afganistan și Kosovo, precum și la unele manevre.

Cu toate acestea, decizia va fi percepută cel mai probabil de Moscova drept o provocare, potrivit DPA.

Rusia critică de mult timp extinderea NATO spre Est și faptul că trupe ale unor țări membre staționează în țări foste membre ale blocului comunist.

NATO a oferit Ucrainei perspectiva de admitere în Alianță în 2008, notează DPA.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
8,29
Cer fragmentat
Umiditate:67 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău