Militari din Republica Moldova vor defila la parada de Ziua Națională a Franței

  • 08 Iulie 11:48
Militari din Republica Moldova vor defila la parada de Ziua Națională a Franței

Grupul port drapel al Companiei Gărzii de Onoare a Armatei Naționale va participa, la 14 iulie, la parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze.

Potrivit Ministerului Apărării, militarii din Republica Moldova vor defila pe bulevardul Champs-Élysées alături de efective ale Forțelor Armate Franceze și de reprezentanți ai altor state partenere, în prezența autorităților franceze și a invitaților oficiali.

Formația Armatei Naționale va fi condusă de maiorul Vitalie Josan, iar drapelul de stat al Republicii Moldova va fi purtat de sergent clasa a II-a Sergiu Ceburciu.

Aceasta va fi a doua participare a militarilor moldoveni la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a Franței.

Ziua Națională a Republicii Franceze este sărbătorită anual la 14 iulie și marchează căderea Bastiliei din 1789, eveniment considerat simbolul începutului Revoluției Franceze. Parada militară de pe bulevardul Champs-Élysées este una dintre cele mai importante ceremonii militare din Europa și reunește, pe lângă militarii francezi, contingente și delegații din state partenere invitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
26,5
Cer acoperit de nori
Umiditate:38 %
Vint:6,31 m/s
Thu
19
Fri
19
Sat
21
Sun
20
Mon
21
Arhivă Radio Chișinău