Igor Grosu, la Belgrad: „Statele candidate la UE au drumuri diferite, dar același UE ”

  • 08 Iulie 10:30
Igor Grosu, la Belgrad: „Statele candidate la UE au drumuri diferite, dar același UE ”

Statele candidate la Uniunea Europeană au parcursuri diferite, însă obiectivul comun rămâne integrarea într-o Europă unită, democratică și sigură. Declarația a fost făcută de șeful legislativului, Igor Grosu, la prima Conferință a președinților parlamentelor statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană, desfășurată la Belgrad.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, în marja reuniunii, Igor Grosu a avut întrevederi bilaterale cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, și cu președinta Adunării Naționale a Serbiei, Ana Brnabić. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării interparlamentare, parcursul european al Republicii Moldova și sprijinul acordat Ucrainei, transmite ipn.

„Republica Moldova știe unde merge. Și vom continua să muncim pentru ca acest drum european să fie parcurs cu seriozitate și cu rezultate concrete pentru cetățeni”, a menționat Igor Grosu.

Conferința a reunit președinții parlamentelor statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană pentru a aborda provocările și oportunitățile procesului de integrare europeană, schimbul de bune practici și consolidarea cooperării parlamentare. Reuniunea s-a desfășurat sub genericul „Integrarea europeană într-un context geopolitic în schimbare”, cu accent pe rolul parlamentelor în susținerea procesului de aderare la UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
26,17
Cer acoperit de nori
Umiditate:41 %
Vint:5,68 m/s
Thu
19
Fri
17
Sat
21
Sun
20
Mon
21
Arhivă Radio Chișinău