TVR Moldova: Justiția din Republica Moldova – lipsită de reforme, cu amânări de sentințe și cu decizii la limita legii (Revista presei)
-
04 Ianuarie 2021 09:33
Revista presei- 4 ianuarie 2021.
TVR Moldova face o retrospectivă a situației din justiție în 2020, titrând: ”Justiția din Republica Moldova – lipsită de reforme, cu amânări de sentințe și cu decizii la limita legii”. Jurnaliștii amintesc despre mai multe evenimente din acest domeniu, precum eliberarea din închisoare a lui Veaceslav Platon și repunerea în funcții a cinci judecători care au fost suspendați în urma dosarului "Laundromat". Este citat în acest context Peter Stano, purtător de cuvânt pentru afaceri externe și politică de securitate a Uniunii Europene, care a declarat că această decizie reprezintă o lovitură gravă dată angajamentelor Republicii Moldova de a combate spălarea banilor și de a stopa corupția și interesele particulare. Mai este amintită numirea lui Vladislav Clima, unul dintre magistrații care au menținut decizia de anulare a alegerilor locale din municipiul Chișinău, în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, precum și lipsa de evoluții în dosarului lui Ilan Șor, a cărui examinare a fost suspendată de Curtea de Apel Cahul, după nenumărate amânări.
”Metamorfozele în Legislativ au început în februarie 2020, când Partidul Democrat s-a scindat”, amintește jurnal.md într-o retrospectivă a anului politic 2020. ”Zeci de deputați au migrat dintr-un partid în altul, cântând osanale ba unui lider controversat, ba altuia, iar unii chiar și la al treilea. Și nu a mai contat ideologia de partid. Au „dansat” politic ba pe stânga, ba pe dreapta - doar ca să se afle în „corabia” celor care controlează nu atât puterea, cât justiția. Asta în condițiile în care, în 2020, a fost votată și o declarație de condamnare traseismului și corupției politice, iar culmea ironiei e că cele mai suspecte mutări pe tabla de șah a politicului au fost făcute anume după adoptarea acestei declarații. Pe scurt, anul 2020 a debutat cu o majoritate parlamentară PSRM-PD și se încheie - surpriză, cu o majoritate PSRM-Șor, fie ea și neoficială”, notează sursa citată.
Fosta ministră a Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat pentru Europa Liberă că vaccinuri anti Covid-19 ar putea sosi „în prima decadă a lunii ianuarie”. Viorica Dumbrăveanu a precizat că este ultima informație de care dispune, de la Organizația Mondială a Sănătății, primită în luna decembrie. Sursa principala de vaccinuri anti Covid-19 va fi platforma COVAX, creată din vară de OMS, iar Dumbrăveanu a precizat că „R. Moldova va accepta orice vaccin ” oferit de această platformă, care este „precalificat” de OMS. COVAX oferă R. Moldova 20% din necesarul de vaccinuri gratuit, plus posibilitatea de a cumpăra la prețuri „avantajoase” cantități suplimentare. „Noi am estimat că avem nevoie să cumpărăm încă 30% din necesarul de doze, pentru a avea acoperit un total de 50%” a declarat fosta ministră a Sănătății. Nu se știe însă care dintre vaccinurile existente va fi furnizat prin COVAX.
Ziarul de Gardă scrie despre Vasile Popa, proaspătul director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), care a activat în ultimii 17 ani în cadrul SPPS. Ultima dată, acesta a plecat din cadrul instituției anul trecut, când a și depus o declarație de avere și interese la eliberarea din funcție. Soția acestuia, Zidaida Popa este consilieră municipală pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate, condus până în luna decembrie de actuala președintă, Maia Sandu. Informațiile publice arată că Vasile Popa a fost anterior unul dintre bodyguarzii ex-premierului Vlad Filat, iar în ultimul timp i-a asigurat pază și Maiei Sandu. Ea a declarat după numirea lui Popa în funcție că acesta i-a fost alături în campania electorală pe bază de voluntariat. „Eu l-am numit pe Vasile Popa (în funcție, n.r.) care a lucrat la Guvern atunci când am fost premier și are o experiență îndelungată în serviciu. Este profesionist, calificat. A fost alături de mine în calitate de voluntar în timpul campaniei electorale. S-a apropiat și a spus că ar putea exista anumite riscuri”, își argumenta Maia Sandu decizia de a-l numi pe acesta director adjunct al SPPS. Declarația a fost făcută la emisiune televizate de la TV8. SPPS a rămas fără director adjunct la 21 decembrie, când Petru Corduneanu și-a prezentat demisia. Iaroslav Martin, directorul Serviciului a fost demis de la SPPS prin decretul Maiei Sandu.
O reformă, începută în 2016, de Guvernul condus de Pavel Filip, a destructurat Inspectoratul Muncii, lăsând necercetate zeci de accidente de muncă în ultimii doi ani, scrie portalul Anticorupție.md. În noiembrie 2020, Parlamentul a întors o parte din competențe Inspectoratului Muncii. Refacerea rețelei de inspectori ai muncii destructurată de reforma gândită în cabinete va fi anevoioasă, va dura în timp și încă nu se știe când va fi pe deplin funcțională. Costurile reformei se măsoară deja în vieți omenești, arată un reportaj video realizat de Centrul de Investigații Jurnalistice.