Turcii sunt îndemnați să treacă la vegetarianism pentru a supraviețui crizei economice declanșate de Erdogan
-
25 Noiembrie 2021 16:21
Regimul președintelui turc Recep Erdogan a decis să treacă la vegetarianism și să atragă atenția populației asupra risipei alimentare în contextul prăbușirii monedei naționale și a creșterii incontrolabile a prețului alimentelor, scrie Euractiv.
„În loc să mâncăm 1-2 kilograme de carne pe lună, haideți să mâncăm jumătate de kilogram. Cumpărăm două kilograme de roșii și aruncăm jumătate din ele. Păi, haideți să luăm două roșii”, a declarat Zulfu Demirbag, parlamentar din partea partidului AKP al președintelui Recep Erdogan.
Declarația sa vine în contextul prăbușirii istorice a lirei turcești și a crizei economice care bate la ușă.
Potrivit CNBC, inflația a ajuns acum la aproape 20% în Turcia, ducând la devalorizarea salariilor și la o explozie a prețurilor bunurilor de consum și de strictă necesitate.
În ciuda faptului că Erdogan a apărat politica monetară a băncii centrale și a promis că va câștiga „războiul economic de independență”, el este puternic criticat de către cei care vor măsuri pentru a inversa deprecierea monedei.
În timp ce economia Turciei este în pragul dezastrului, Erdogan încheie noi acorduri de cumpărare de armament pentru a salva mândria ambițiilor sale neo-otomane.
Presa elenă scrie că criza economică pe cale să izbucnească în Turcia provoacă îngrijorări și la Atena, Turcia fiind una din principalele destinații a exporturilor grecești.
Unii analiști se tem de asemenea ca Erdogan să nu declanșeze o nouă criză la graniță pentru a „exporta” și distrage atenția de la problemele de pe plan intern.
Peste 271 de conturi de pe platformele social media au fost vizate în ultimele zile de către autoritățile de la Ankara pentru „incitarea oamenilor la ură și îndemnarea cetățenilor să iasă pe străzi pentru a protesta violent”.